Politica4 Decembrie 2004de Luminita MOROIANU

Lectura de 3 minute

Turul doi al prezidentialelor va fi monitorizat de APD doar daca Legea electorala va fi imbunatatita * Asociatia a propus inca din octombrie infiintarea unei sectii de votare unice in fiecare localitate pentru cei aflati in tranzit

Observatorii apartinand Asociatiei Pro Democratia (APD) vor monitoriza cel de-al doilea tur de scrutin, de la 12 decembrie, numai in masura in care exista bunavointa si din partea Guvernului in ceea ce priveste modificarile cadrului legislativ privitor la alegeri, a declarat, ieri, Cristian Parvulescu. Precizarile au fost facute dupa intrevederea pe care liderul APD a avut-o cu reprezentantii Biroului Electoral Central (BEC). Dupa primul tur al alegerilor parlamentare si prezidentiale, de la 28 noiembrie, Pro Democratia a atentionat asupra neregulilor in procesul electoral ce au fost constatate, cele mai importante vizand turismul electoral si folosirea excesiva a urnei mobile. "Nu am vorbit de fraudarea alegerilor, ci de posibilitatea de fraudare a acestora", a precizat Parvulescu. El a spus ca Pro Democratia a propus inca din luna octombrie infiintarea unei sectii de votare unice in fiecare localitate, pentru ca acolo sa voteze cei care sunt in tranzit. "In acest fel ar fi fost mult mai bine supravegheati, listele suplimentare ar fi fost mult mai bine controlate, iar transparenta procesului electoral ar fi fost asigurata", a adaugat Parvulescu. El a spus ca era o metoda electorala mai buna pentru cei aproximativ 1,2 milioane de romani care au votat pe liste speciale. "Nu stim cati dintre ei au practicat vot multiplu", a adaugat Parvulescu.

Verificari internationale

Reprezentantii APD au avut, ieri, o intalnire cu membrii BEC, la invitatia acestora, in incercarea de a clarifica o serie de aspecte referitoare la desfasurarea procesului electoral. El a precizat ca Pro Democratia a solicitat BEC si Institutului National de Statistica (INS), sa permita efectuarea unei expertize internationale a bazei de date si a soft-ului utilizat la alegerile din 28 noiembrie. Presedintele APD a anuntat ca a contactat un expert international care sa analizeze datele privitoare la votare, urmand ca acesta sa vina in Romania pentru a verifica la fata locului, daca este cazul. Parvulescu a spus ca va fi pus accent pe evolutia numarului de persoane prezente la vot si numarul voturilor valabil exprimate, asa cum au aparut in comunicatele de presa de luni, emise de BEC. "Acestea au trezit foarte multe suspiciuni", a precizat Parvulescu. El a spus ca este in posesia unor procese verbale cu rezultatul votarii de la unele sectii, procese verbale ce vor fi utilizate pentru a analiza modul in care s-au facut modificarile celor 2-3 indicatori de care se discuta. "Nu am primit raspunsuri foarte clare despre modul cum s-au operat modificarile. Noi am dori sa facem si o verificare suplimentara la sectiile de votare sa vedem daca toti membrii au semnat modificarile din procesele verbale. Nu am inteles foarte clar cum s-au operat modificarile in baza de date. Au existat cateva explicatii si s-a ajuns la concluzia ca modificarea celor 2-3 variabile s-a facut pe parcursul zilei de luni si in noaptea de luni spre marti, pentru a imbunatati indicii care au produs erori", a adaugat Cristian Parvulescu. Ca o concluzie a discutiilor Pro Democratia-BEC, Parvulescu a precizat ca "daca exista bunavointa se mai pot face modificari ale legii electorale, chiar si in ceasul al 12-lea, care sa satisfaca opinia publica romaneasca si cea internationala".

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.