Guvernul a eliminat limita maxima a salariilor directorilor din companiile de stat. Acestea au crescut cu pana la de trei ori, fiind stabilite acum de Consiliile de Administratie, ai caror membri sunt platiti cu 20 la suta din leafa directorului

Liberalul Dorel Oros de la Salaj, noul sef al Romsilva, are acum un salariu de 30.790 de lei. Acest salariu a fost stabilit de Consiliul de Administratie al Regiei, intrunit imediat dupa numirea in functie a lui Oros, in luna august. „Consiliul de Administratie a analizat sarcinile pe care le am de indeplinit si a decis suma care mi se cuvine. Aici este munca multa si, avand in vedere acest lucru, Consiliul de Administratie a considerat ca acest salariu este potrivit“, a spus Oros.

El considera ca nu este un salariu mare, mai ales ca trebuie sa plateasca impozite si nici nu are unele avantaje pe care le au alti salariati. Nici in comparatie cu vechiul director, care castiga sub 10.000 de lei lunar, nu este un salariu mare, spune Oros. „Nu este mult, mai ales ca nu primesc nici macar tichete de masa“, s-a plans directorul general al RNP. Cu toate acestea, Oros a castigat tot anul trecut, cat a fost directorul Directiei Silvice Zalau, doar ceva mai mult decat primeste acum intr-o luna. Astfel, potrivit declaratiei sale de avere, in 2007, Oros a castigat din salariul de director 37.533 de lei.
In plus, Oros va beneficia de o prima foarte importanta la finalul acestui an. Aceasta intrucat exista o reglementare legala foarte avantajoasa potrivit careia directorului i se poate acorda un premiu anual in valoare de cel mult 12 remuneratii brute lunare, proportional cu gradul global de depasire a obiectivelor si criteriilor de performanta stabilite prin contractul de mandat. In acest fel, salariul anual al directorului general al Romsilva se dubleaza, ajungand la 720.000 de lei, adica 200.000 de euro.

La cei 720.000 de lei se adauga sumele care le revin membrilor Consiliului de Administratie. Astfel, cei noua care au decis salariul lui Oros au dreptul lunar la 20% din suma cuvenita directorului general drept salariu. In acest fel, fiecare primeste lunar 6.000 de lei, ceea ce inseamna ca, anual, Romsilva plateste pentru acestia aproape 650.000 de lei. Bugetul RNP trebuie sa acopere anual doar pentru zece oameni 1,370 miliarde de lei.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.