Anton Anton a depus, miercuri, la Palatul Cotroceni, juramantul de investire in functia de ministru al Educatiei, prilej cu care seful statului i-a urat, 'la modul cel mai sincer' sa fie ultimul ocupant al portofoliului Educatiei din aceasta legislatura, scoate la iveala agentia NewsIn

Basescu i-a urat lui Anton sa fie ultimul ministru al Educatiei din aceasta legislatura

"Sunteti al patrulea ministru al Educatiei din aceasta legislatura si, la modul cel mai sincer, sper sa fiti si ultimul", i-a spus seful statului noului ministru al Educatiei, Anton Anton

Basescu i-a urat succes lui Anton, dar si colegilor sai de Cabinet, si i-a spus ca are de gestionat o situatie dificila in scurtul mandat pe care il are de indeplinit. De altfel, Basescu l-a asigurat pe ministru de "tot sprijinul" Presedintiei.
La finalul ceremoniei de investire a noului ministru al Educatiei, presedintele Traian Basescu i-a strans mana premierului si apoi i-a salutat si pe ceilalti membri ai Cabinetului care au asistat la eveniment, ministrul Apararii, Teodor Melescanu, ministrul de Externe, Lazar Comanescu si ministrul pentru Relatia cu Parlamentul , Mihai Voicu. Apoi seful statului si premierul s-au retras impreuna din sala in care s-a desfasurat ceremonia de depunere a juramantului.
Presedintele Traian Basescu a semnat, marti seara, decretul de revocare din functie a ministrului Educatiei Cristian Adomnitei si pe cel de numire a lui Anton Anton la sefia MEC.
Premierul Calin Popescu Tariceanu a cerut marti demiterea ministrului Educatiei, Cristian Adomnitei, si a propus preluarea portofoliului de catre Anton Anton, presedintele Autoritatii de Cercetare.
Potrivit Constitutiei, presedintele revoca si numeste ministri, la propunerea premierului.
Purtatorul de cuvant al Guvernului, Camelia Spataru, a declarat ca premierul Tariceanu a luat decizia demiterii lui Adomnitei pentru ca Ministerul Educatiei (MEdC) nu a sustinut "indeajuns" in Parlament punctul de vedere negativ al Guvernului, cu privire la majorarea salariilor cadrelor didactice cu 50%. Mai mult, MEdC nu a sustinut nici punctul de vedere pe care Ministerul de Finante l-a trimis Parlamentului atunci cand proiectul de Lege era discutat in comisiile parlamentare, a precizat Spataru.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.