Parchetul a mai cerut, prin procurorul militar sef adjunct Dan Voinea, "documentele si dosarul cu cercetarea efectuata de comisia Parlamentului privind evenimentele din decembrie 1989", pentru solutionarea cauzei penale ce are ca obiect dosarul penal numarul 97 din 1990. Dan Voinea a precizat ca este vorba despre documente din arhiva Camerei Deputatilor, ale unei comisii parlamentare de ancheta mai vechi. Lucrarile comisiei au fost conduse, in legislatura 1990-1992, de senatorul Sergiu Nicolaescu. Voinea a refuzat insa sa dea detalii suplimentare.
De asemenea, DNA a solicitat o copie dupa rapoartele intocmite de comisiile de ancheta ale Camerei Deputatilor privind verificarea unor aspecte referitoare la activitatea presedintelui si a unor membri din conducerea Curtii de Conturi a Romaniei, in interesul actelor premergatoare in doarul penal 172 pe 2008.
Camera Deputatilor nu va da curs solicitarilor respective, intrucat, potrivit secretarului Biroului Permanent Valeriu Zgonea, ele sunt "ilegale" deoarece nu au fost transmise de catre Procurorul General al Romaniei. "Am primit trei solicitari din patrea sectiei de urmarire penala, sectiei de combatere a coruptiei si sectiei militare de pe langa Parchetul de le langa Inalta Curte de Casatie si Justitie referitoare la deputati si fosti deputati. Toate aceste formulari sunt ilegale, din nou un procuror transmite aceasta invitatie, noi vom cere Procurorului General al Romaniei sa respecte legea, le vom accepta in momenul in care ele vor fi transmise in mod legal", a declarat secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea.
Mona Musca a demisionat din Parlament pe 12 martie 2007, dupa ce a primit o decizie definitiva privind colaborarea cu Securitatea. Fostul ministru si deputat a recurs insa la o cale de atac extraordinara, prin care contesta hotararea judecatoreasca a Curtii de Apel. Curtea de Apel Bucuresti a fixat pentru 2 octombrie primul termen al procesului in care Mona Musca cere revizuirea deciziei instantei din martie 2007, prin care i s-a respins solicitarea de desfiintare a verdictului de politie politica dat in cazul ei de CNSAS.
Deputatii si senatorii au anchetat si cazul Curtii de Conturi acuzand unele nereguli la nivelul conducerii acestei institutii, in conditiile in care au fost dispute legate si de prelungirea mandatului acesteia si de modificarea legii de organizare si functionare.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Spațiile verzi și eficiența energetică, viziunea pentru un București sustenabil
Sursa: green.start-up.ro
-
Dan Mihăescu: Ce trebuie să știe fondatorii despre GapMinder Fund II?
Sursa: start-up.ro
-
Secretele vedetelor de la Hollywood pentru un machiaj impecabil. Tehnici și...
Sursa: garbo.ro
-
Venituri de peste 300 de milioane de euro pentru Jumbo, în 2023. Care sunt...
Sursa: retail.ro
-
Cum se poate evita insolvența. Expertul care s-a ocupat de cazul Blue Air:...
Sursa: wall-street.ro
-
Afirmații delirante din partea unui preot: femeile agresate se*ual trebuie să...
Sursa: kudika.ro
-
UniCredit vede oportunități de consolidare în România
Sursa: futurebanking.ro