Presedintele de sedinta, liberalul Bogdan Olteanu, a informat astazi, ca 247 de parlamentari si-au anuntat prezenta in sala, din toatalul de 328, 81 fiind absenti. Pe ordinea de zi se afla, in afara de avizarea cererilor DNA in cazurile Mitrea si Nastase, validarea a 14 deputati, insa acest punct va fi luat in discutie dupa ce premierul Tariceanu va prezenta un raport privind efectele inudatiilor si interventia grupurilor parlamentare pe acest subiect.
Astfel, vor fi validate cate zece mandate din partea PNL si PD (cinci pentru fiecare partid- nr.r), trei UDMR si unul PSD. Potrivit site-ului Camerei Deputatilor, sunt 314 mandate validate. In situatia in care s-ar valida cei 14 noi deputati, atunci numarul total ar fi de 328, iar cvorumul, necesar unei decizii in cazurile Nastase si Mitrea ar fi de 219, adica de doua treimi.
PSD si PC - parteneri de alianta - au informat ca deputatii celor doua formatiuni vor vota conform constiintei. PNL si PRM au anuntat astazi, la finalul consultarilor de la Cotroceni pe tema justitiei, ca vor vota pentru inceperea urmaririi penale impotriva deputatilor PSD Adrian Nastase si Miron Mitrea, sustinand ca actul de justitie nu poate fi impiedicat de masuri legislative sau administrative.
Camera Deputatilor s-a reunit miercuri in sedinta extraordinara pentru a da votul pe solicitarile DNA privind inceperea urmaririi penale a deputatilor PSD Adrian Nastase si Miron Mitrea.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Baboon, roboții antrenați să îți automatizeze rapid și eficient afacerea
Sursa: start-up.ro
-
Programul Sezamo de Paște: până când putem face cumpărături și ce reduceri a...
Sursa: retail.ro
-
Cum se pregătesc românii în așteptarea sărbătorilor de Paște
Sursa: kudika.ro
-
5 trucuri pentru a evita problemele digestive de Paște. Așa te poți bucura de...
Sursa: garbo.ro
-
Evenimentul Risk Ready 2024 are loc în 16 mai
Sursa: futurebanking.ro
-
Credit ipotecar dobândă fixă: O bancă din România a lansat un credit cu...
Sursa: wall-street.ro