Liderul retelei teroriste internationale Al-Qaida, Osama Ben Laden, a carui moarte a fost anuntata saptamana trecuta, este in viata si se ascunde in Afganistan, a afirmat presedintele pakistanez Pervez Musharraf intr-un interviu acordat coti-dianului britanic "The Times". "Nu este doar o parere", a declarat Musharraf. Potrivit cotidianului londonez, liderul pakistanez s-a declarat convins ca Ben Laden se ascunde in provincia Kunar, din estul Afganistanului, fiind ajutat se pare de fostul comandant de razboi afgan Gulbuddin Hekmatyar.

"Provincia Kunar se invecineaza cu regiunea Bajaur. Stim ca exista cateva cuiburi de luptatori ai Al-Qaida la Bajaur. Am instalat acolo o buna retea de agenti de informatii", a declarat presedintele pakistanez pentru "The Times". Pervez Musharraf a precizat ca nu este in posesia nici unui element care sa permita confirmarea informatiilor serviciilor secrete franceze, care citau surse saudite, potrivit carora Ben Laden ar fi murit de febra tifoida la inceputul lunii septembrie in Pakistan.

"Nu stiu nimic" despre febra tifoida de care ar fi murit Ben Laden. "Si pentru ca nu sunt sigur, nu spun nimic" a adaugat el. "Daca serviciile franceze au informatii, trebuie sa ni le impartaseasca si noua. Ceea ce este sigur este ca serviciile noastre de informatii nu sunt la curent", a mai spus Musharraf.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.