Autoritatile japoneze au precizat ca nu au fost inregistrate victime sau pagube materiale, anunta MEDIAFAX.
Cutremurul, produs la ora locala 11.45 (4.45, ora Romaniei), a avut loc la o adancime de numai 10 kilometri, iar epicentrul a fost situat la 160 de kilometri est de peninsula Oshika, in prefectura Miyagi.
Seismul a fost resimtit si la Tokyo, la o distanta de 430 de kilometri.
Agentia meteorologica a emis un avertisment de tsunami pe litoralul insulei Honshu, unde valurile ar putea ajunge la o inaltime de 50 de centimetri.
Dupa aproximativ 30 de minute de la producerea seismului, in portul Ofunato din prefectura Iwate (nord-estul Japoniei) a fost inregistrat un prim val de 60 de centimetri, potrivit postului de televiziune public NHK.
Agentia meteorologica nu se asteapta insa ca seismul sa produca pagube importante, iar companiile Tohoku Electric si Tepco au anuntat ca nici una dintre centralele nucleare aflate in zona nu a suferit avarii in urma cutremurului. Circulatia trenurilor de mare viteza Shinkansen a fost suspendata dupa seism, insa a fost reluata dupa scurt timp.
In decembrie, cateva zeci de persoane au fost evacuate in mai multe insule din sudul Japoniei, in urma unui cutremur cu magnitudinea 7,4, produs la o adancime de 14 kilometri.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro