Rapoarte ale politiei, confidentiale si foarte detaliate despre ancheta pentru viol si agresiune sexuala care il vizeaza pe fondatorul WikiLeaks Julian Assange in Suedia, sunt disponibile pe Internet.

Aceste documente in suedeza, provenind de la politie si consultate de AFP pe site-ul www.scribd.com, au fost trimise prin fax, in noiembrie, de un avocat suedez al lui Assange, Björn Hurtig, colegei sale britanice Jennifer Robinson, informeaza MEDIAFAX.

Aceasta il apara pe fondatorul WikiLeaks in Marea Britanie, unde este consemnat la domiciliu in urma unui mandat de arestare international lansat de Parchetul suedez.

Prima pagina, care poarta semnatura lui Hurtig, informeaza ca "aceste documente contin informatii protejate prin lege destinate lui Julian Assange si nimanui altcuiva".

Urmeaza apoi 96 de pasaje intr-un document in format PDF care reproduc rapoarte ale politiei in special de la interogatoriile lui Assange, ale celor doua femei aflat la originea anchetei pentru viol si agresiune sexuala deschisa impotriva lui in Suedia, precum si rezultatele politiei, in special cu privire la un prezervativ rupt.

Potrivit unuia dintre aceste rapoarte, una dintre femei - al carei nume este specificat dar pe care justitia britanica o identifica drept domnisoara W. - a adormit dupa ce a avut o relatie sexuala cu Assange.


Ea s-a trezit insa "pentru ca el era pe cale de a o penetra", potrivit raportului.

"Ea a intrebat imediat: «Ti-ai pus ceva?», iar el a raspuns «Tu»", continua raportul.

"Ea i-a spus apoi «Sper ca nu ai HIV», iar el a raspuns «Bineinteles ca nu». Ea a simtit ca era prea tarziu (...) si l-a lasat sa continue. Nu a avut energia sa ii mai repete. Ea a insistat toata noaptea ca el sa foloseasca un prezervativ", adauga anchetatorii.

O audiere este prevazuta pentru 7 si 8 februarie la Londra, in cursul careia justitia britanica urmeaza sa se pronunte asupra extradarii lui Assange in Suedia.

Citeste si:
Pamela Anderson, revoltata de arestarea lui Julian Assange, pe care...
Pamela Anderson, revoltata de...

Acest australian in varsta de 39 de ani a negat insa permanent acuzatiile, afirmand ca acestea fac parte dintr-o campanie de denigrare destinata discreditarii WikiLeaks in momentul in care site-ul specializat in publicarea de documente confidentiale si-a atras criticile Washingtonului publicand documente militare si diplomatice secrete.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.