"Intregul lant de comanda care era la curent cu acest ordin si l-a aprobat trebuie sa demisioneze pentru ca Statele Unite sa poata fi considerate o natiune credibila. Ordinul este atat de important, incat ar fi putut fi supus aprobarii presedintelui", a declarat Julian Assange, citat de AFP.
"Obama trebuie sa spuna ceea ce stie despre acest ordin ilegal. Daca refuza sa raspunda sau daca exista o dovada ca a aprobat aceasta actiune, el trebuie sa demisioneze", a adaugat el, intr-un interviu postat pe site-ul El Pais.
Potrivit notelor difuzate de WikiLeaks, Departamentul de Stat american a cerut diplomatilor sai sa culeaga informatii despre functionari din cadrul ONU, informeaza MEDIAFAX.
Autoritatile americane au cerut, de asemenea, numere de card bancar, adrese electronice, numere de telefon si chiar numere de card de fidelitate la unele companii aeriene ale anumitor functionari ONU.
Julian Assange, in varsta de 39 de ani, a dat acest interviu cotidianului El Pais sambata, dintr-un loc care nu a fost precizat. El a devenit inamicul public numarul unu al mai multor tari, dupa publicarea, saptamana trecuta, a unor mesaje diplomatice americane secrete. Aflati cum arata lumea "prin lupa" WikiLeaks din Dosarul 9AM!
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Irina Columbeanu revine la pasiunea pentru artă. Tânăra își prezintă...
Sursa: kudika.ro