IT&C 21 Ianuarie 2008 03:13
Piata autohtona a display-urilor a fost reprezentata anul trecut, in proportie de 80%, de LCD-uri, restul revenind plasmelor. Vanzarile de playere high-definition au fost modeste, de ordinul sutelor de unitati.
Inceputul de an a fost unul foarte activ pentru industria high-definition. In primul rand, in competitia dintre formatele HD Blu-ray, respectiv HD DVD, par a se da bataliile decisive in stabilirea unui castigator. Un an interesant a fost si pe segmentul display-urilor high-definition, unde, desi in competitia dintre LCD-uri si plasme cele dintai sunt in avantaj, se asteapta o revigorare a vanzarilor de plasme in 2008.

Display. Sfarsitul lui 2007 a gasit piata romaneasca a ecranelor HD impartita intre LCD-uri si plasme in proportiile de 80%, respectiv 20%. Aceasta distributie reiese de exemplu din datele de vanzari ale Flamingo. Astfel, din cele 250 de unitati de display-uri high-definition vandute in decembrie, 80% au fost LCD-uri. Vanzarile companiei pe acest segment au fost de 10 ori mai mari in ultima luna a anului trecut decat in ianurie 2007. Analizand vanzarile din punct de vedere al producatorilor de dispozitive HD, aceeasi distributie, 80%-20%, o gasim si in datele de vanzari ale LG Electronics. Aceasta impartire a pietei s-a realizat in conditiile in care vanzarile de LCD-uri s-au triplat in 2007 fata de 2006, ajungandu-se anul trecut la o piata de o suta de mii de unitati de LCD-uri. In ultimul trimestru al lui 2007, 90% din totalul display-urilor HD vandute au fost LCD-uri HD Ready. Si online vanzarile de plasme au fost de 4 ori mai mici decat cele de LCD-uri, potrivit datelor Pcfun.
In privinta vanzarilor de playere high-definition, piata romaneasca este inca la inceput, situandu-se la nivelul sutelor de unitati. Vanzarile de playere Blu-Ray le-au depasit pe cele de HD DVD-uri, beneficiind de avantajul de a fi incorporate in consola de jocuri PlayStation 3.

Vånzåri.La sfarsitul anului trecut, analistii companiei Understanding&Solutions estimau ca exista cate un player HD in 20% din casele din Europa, urmand sa se ajunga la 66% in 2011. In Statele Unite procentul ajungea la 34% la finele lui 2007, estimandu-se ca se vor atinge 90 de procente in urmatorii trei ani. In razboiul formatelor HD, Blu Ray si HD DVD, dupa ce Blu-Ray a luat o optiune serioasa in cursa pentru suprematie, prin decizia studioului Warner Bros de a distribui filmele exclusiv in acest format, HD DVD a ripostat prin decizia Toshiba, principala companie sustinatoare a acestui format, de a micsora cu 50% preturile playerelor HD DVD.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.