Vodafone Romania lanseaza un nou serviciu de telefonie fixa pentru companii, prin oferta Vodafone Office Zone, disponibil clientilor de afaceri la tariful de 12 dolari lunar pentru fiecare utilizator al serviciului din cadrul companiei.

"Vodafone Office Zone aduce clientilor de telefonie fixa din mediul de afaceri atat tarife foarte avantajoase, pentru optimizarea si controlul cat mai bun al costurilor de comunicatii, precum si o experienta de utilizare posibila, in prezent, doar in reteaua mobila. Vodafone este primul operator care ofera, inca din 2003, solutii complete de comunicatii pentru companii, combinand servicii de voce fixa si mobila, date fixe si mobile", a spus directorul executiv Vodafone Romania, Liliana Solomon.

Serviciul Vodafone Office Zone este disponibil la nivel national, in toata aria de acoperire a retelei GSM Vodafone Romania si utilizeaza numere fixe Vodafone, cu prefixul „0372”, urmat de alte sase cifre.

Vodafone Office Zone aduce clientilor din mediul de afaceri facilitati unice pentru telefonia fixa: acces gratuit la serviciul Cost Control, Relatii cu Clientii, Casuta vocala Vodafone Vox, posibilitatea de a trimite si de a primi SMS-uri, in retelele mobile nationale si internationale si catre alte destinatii Vodafone fix, la aceleasi tarife ca si in reteaua mobila Vodafone de 0,07 dolari national si 0,15 dolari interntional.

Pentru apelurile efectuate intre membrii grupului, clientii serviciului Vodafone Office Zone vor avea un tarif unic de 0,02 dolari/minut. Apelurile in reteaua fixa Vodafone precum si catre celelalte retele fixe nationale vor fi tarifate cu 0,03 dolari/minut, iar catre reteaua mobila Vodafone este de 0,08 dolari/minut. Apelurile catre alte retele mobile sunt taxate cu tariful unic de 0,12 dolari/minut.

Vodafone Romania, divizie a Vodafone Group inregistra 8,223 milioane de clienti in primul semestru al anului, cu divizii in 25 de tari si retele partenere in alte 38 de tari. Cu o gama completa de servicii de telecomunicatii mobile de voce si de date, Vodafone ofera servicii catre 232 milioane de clienti din intreaga lume


Despre autor:

Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.