IT&C 28 Iunie 2007 12:31
Operatorii de telecomunicatii mobile ocupa jumatate din primele locuri din topul anual al companiilor de IT cu cele mai bune performante financiare, clasament ce va fi publicat in numarul de saptamana viitoare a editiei internationale a revistei BusinessWeek, informeaza Newsin.

Magazinul online Amazon.com se afla pe locul intai in topul BusinessWeek IT 100, la capitolul performantelor financiare. Profiturile companiei au crescut cu 115% in ultimele trei luni, pe fondul unei cresteri a vanzarilor de 39%, impulsionate de segmentul de afacere prin care Amazon permite altor magazine sa isi vanda produsele pe site-ul sau.

Jumatate dintre primele 26 de companii din top sunt operatori de telecomunicatii mobile. Pe locul secund, dupa Amazon, se afla America Movil, un operator de servicii telefonice din America Latina. Locul trei este ocupat de operatorul spaniol Telefonica, locul cinci de operatorul scandinav Telenor iar locul sapte de operatorul american AT&T.

Operatorul China Mobile este situat pe locul noua. Compania canadiana Research In Motion (RIM), producatorul telefoanelor mobile cu e-mail BlackBerry, ocupa locul 11. In top se mai afla operatorii din Rusia Vimpel-Communications si Mobile TeleSystems, dar si companii precum BT, Verizon sau operatorul indian Bharti Airtel.

Grupul Cosmote ocupa locul 26 in topul realizat de BusinessWeek, pe criteriul performantelor financiare. Anul trecut, grupul Cosmote ocupa locul 80 in topul revistei pe acest criteriu. BusinessWeek atribuie cresterea extinderii active a companiei pe pietele emergente din sud-estul Europei (Grecia, Albania, Bulgaria, Romania si Republica Macedonia). In ceea ce priveste rata de recuperare a capitalului, grupul Cosmote este clasat de BusinessWeek pe locul sase in lume, dupa companiile Grupo Iusacell, Windstream, Amazon.com, British Telecom si Accenture.

La capitolul "profitul actionarilor", Cosmote se situeaza pe locul 50, iar la capitolul "cresterea veniturilor" se afla pe locul 35.

Din editia de anul acesta a topului IT 100 lipsesc mari companii precum Dell, SAP si Motorola ale caror profituri la nivel mondial s-au situat sub asteptarile analistilor.

Revista BusinessWeek realizeaza, in fiecare an, un clasament al primelor 100 de companii de IT din lume din punct de vedere al cresterii economice, bazate pe date financiare furnizate de Standard & Poor's. Criteriile de selectie includ rata de recuperare a capitalului, profitul actionarilor, cresterea veniturilor si venitul total.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.