"Am ajuns la un compromis viabil dupa negocieri dificile si avem incredere ca vom intruni majoritatea in grupurile politice si, in final, in plenara. Acum trebuie ca si Consiliul (n.r. adica cele 27 de state membre in numele carora a negociat presedintia germana a UE) sa accepte acest compromis", a declarat potrivit NewsIn, Paul Rubig, raportorul pe aceasta tema al PE si presedinta Comisiei pentru industrie, cercetare, telecomunicatii si energie din PE, Angelika Niebler. Cei doi au reamintit promisiunea de a ajunge la o solutie inainte de inceperea verii si de a reduce preturile la roaming considerabil si au subliniat ca acum e randul Consiliului sa accepte compromisul.
Cele doua parti au convenit ca preturile sa scada in urmatorii trei ani. Astfel, apelurile facute din strainatate vor fi de 49 de eurocenti in primul an, 46 in al doilea si 43 in cel de-al treilea an. La apelurile primite in strainatate, preturile vor scadea in etape de la 24 de eurocenti in primul an, la 22, respectiv la 19. Plafoanele sunt apropiate de valorile propuse de Parlament, 40 de eurocenti pentru apelurile efectuate si 15 pentru cele primite, fata de cele propuse de statele membre, 60, respectiv 30 de eurocenti.
Pe de alta parte, s-a ajuns la un compromis nu numai referitor la tarife, ci si la momentul din care vor fi ele aplicate. De aceasta data, castig de cauza a avut Consiliul. Eurodeputatii au vrut initial ca utilizatorii sa beneficieze automat de noile tarife, odata ce reglementarea intra in vigoare, in timp ce cei 27 au vrut ca utilizatorii - informati de operatorii de telefonie mobila - sa opteze singuri pentru varianta de pret care le convine.
Despre autor:
Citeste articolul integral in Wall-Street
Sursa: Wall-Street
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro