Doi hackeri olandezi au fost condamnati la inchisoare pentru crearea unei retele botnet. Acuzatul principal, Sjoerd B., acum in varsta de 20 de ani, a primit doi ani de inchisoare si obligatia la plata unei amenzi de 9.000 de euro, iar Ferry C., complicele sau de 28 de ani, a primit un an si sase luni si o amenda de 4.000 de euro.

Acuzatii au fost eliberati in cursul acestei saptamani din cauza ca perioada petrecuta in detentie depaseste sentintele primite.

Cei doi au fost arestati in 2005 pentru extorcarea unei companii din SUA si distribuirea de spyware. De asemenea acestia se faceau vinovati de operatiuni de furt de identitate urmate de achizitionarea de camere de luat vederi si console de jocuri. Din derularea acestor activitati, atacatorii au obtinut venituri estimate la 60.000 de euro pe o perioada de sase luni.

Suspectul principal este raspunzator de crearea a doi troieni, Toxbot si Wayphisher, care au infectat 2,5 milioane de calculatoare. Complicele sau a asigurat raspandirea aplicatiilor malware si administrarea unei retele de calculatoare compromise. Toxbot asigura controlul asupra pc-urilor compromise, inclusiv inregistrarea comenzilor si a caracterelor tastate. Sistemele compromise prin Wayphisher directionau utilizatorii catre site-uri phishing care imitau site-urile unor banci.


Despre autor:

Sursa: Gecadnet.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.