Jeff Bezos, fondatorul site-ului Amazon.com, va cuceri spatiul cu ajutorul unei navete spatiale construita special pentru calatorii private, informeaza BBC. Saptamina aceasta, Bezos a facut publice primele fotografii de la lansarea navetei sale spatiale. Vehiculul va putea aduce calatoria in spatiu mult mai aproape de doritorii de senzatii tari. Este pentru prima oara cind Jeff Bezos vorbeste despre compania sa spatiala, Blue Origin, si face afirmatii publice in legatura cu programul sau spatial.

Conform spuselor miliardarului, lansarea test a avut loc in luna noiembrie a anului 2006 undeva in statul Texas, in apropiere de El Paso. In filmarea facuta publica de Bezos se arata cum naveta s-a ridicat de la sol aproximativ 85 de metri, iar apoi a aterizat in siguranta. "Lucram minutios, si fiecare detaliu este pus la punct pentru a diminua costurile unui zbor in spatiu astfel incit oricine doreste sa poata face o plimbare pe orbita Terrei", spune el.

85 de metri in 10 secunde

Bezos a fondat compania Blue Origin in anul 2000 cu intentia de a dezvolta un program de zbor denumit New Shepard care sa duca la construirea de aparate de zbor cu decolare si aterizare in plan vertical. Aparatul va putea purta calatori in necunoscutul spatiului undeva in preajma anului 2010, conform Administratiei Aviatice Americane. Primul model de naveta spatiala al companiei Blue Origin ce a fost testat in cadrul programului New Shepard se numeste Goddard.

El se prezinta ca un con cu usor aspect retro, fiind fixat de sol prin patru picioare solide. Dupa decolare, aparatul a urmat o traiectorie ascendenta pentru aproximativ zece secunde, timp in care a ajuns la altitudinea de 85 de metri, iar apoi a coborit lin catre pamint in numai 25 de secunde. Lansarea "test" a bucurat prietenii, familia si inginerii prezenti la centrul de lansare din Texas. "La aceasta lansare eu am fost insarcinat cu deschiderea sticlei de sampanie", a declarat Bezos. Momentan nu se stie inca daca in vehicul au fost sau nu pasageri si de ce a existat acest decalaj intre lansarea oficiala si mediatizarea evenimentului.

Un hotel pe orbita Terrei?

Blue Origin este una dintre multele companii private ce se ocupa cu dezvoltarea zborurilor in spatiu pentru publicul larg. Space Adventures are deja patru turisti trimisi in spatiu la bordul Statiei Internationale. O serie de alti antreprenori sint pe punctul de a se lansa in aceasta afacere a viitorului. Robert Bigelow, un magnat al lumii hoteliere, a lansat Genesis, o naveta experimentala trimisa in spatiu in luna iulie a anului 2006. El spera ca in curind sa fie primul care isi deschide un hotel in spatiu inspirat dupa forma de pepene a navetei sale.


Despre autor:

Sursa: 7plus.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.