Google Inc. a mai daramat o bariera dupa ce actiunile companiei (indice GOOG) au depasit saptamana trecuta pragul de 500 de dolari. Martea trecuta, cotatiile Google au crescut cu 2,74% sau 13,55 dolari, ajungand pentru prima oara la peste 500 de dolari, de 10 ori mai mult comparativ cu cele ale competitorilor sai.
In urma cu doi ani compania 'a iesit' pe bursa si de atunci valoarea actiunilor Google a crescut de peste patru ori. Google a debutat pe bursa americana Nasdaq la o cotatie de 85 de dolari pe actiune, dar dupa numai o zi de tranzactionare, aceasta a depasit 100 de dolari. Dupa nici trei luni Google a trecut de pragul de 200 de dolari iar dupa alte sapte luni si de cel de 300 de dolari.
In urma cu un an si 10 zile, actiunile Google au depasit si pragul de 400 de dolari iar acum o saptamana si pe cel de 500 de dolari. Actiunile companiei au inceput ieri tranzactionarea la o valoare de 510,27 dolari, cea mai scazuta valoare fiind de 487,56 dolari.
Treapta a doua, in vizor
Probabil ca astazi actiunile Google vor fi tranzactionate la un pret de deschidere mai mic de 500 de dolari, dar performanta companiei ramane notabila, cu atat mai mult cu cat privim si rezultatele si cotatiile competitorilor sai. La valoarea de 490,37 dolari pe actiune (in momentul redactarii acestui articol), compania este evaluata la 150,13 miliarde de dolari.
Aceasta valoare o claseaza pe Google pe treapta a doua in randul companiilor din Sillicon Valley, eclipsand afaceri ca cele ale liderilor producatorilor de computere, Intel Corp (simbol INTC, 21,46 pretul de deschidere ieri, capitalizare bursiera de 121,43 miliarde de dolari), Hewlett-Packard Co. (HPQ, cotatia de deschidere ieri de 33,89 dolari pe actiune, capitalizarea bursiera fiind de 106,38 miliarde de dolari).
Singurele companii din industria IT care inca se se situeaza in fata Google sunt Cisco Systems Inc. si Microsoft Corp. Dintre acestea, doar Cisco este bazata in Sillicon Valley si nu are un avans considerabil in fata Google (pretul de deschidere 26,75 dolari, capitalizare bursiera 156,81 miliarde de dolari).
Liderul Microsoft (MSFT) a pornit ziua bursiera de ieri de la 29,65 dolari pe actiune, capitalizarea bursiera fiind insa de 289,61 miliarde de dolari. In ceea ce priveste competitorii Google pe segmentul de cautare online, Yahoo Inc. (simbol YHOO) are o capitalizare bursiera de 37,28 miliarde de dolari, actiunile celui mai popular portal la nivel mondial fiind tranzactionare in debutul bursei Nasdaq cu 28,05 dolari.
Balon de sapun sau 600 de dolari?
Valoarea la care a ajuns o actiune Google este considerata de unii experti ca fiind un balon de sapun. Acestia isi argumenteaza opinia prin faptul ca lichiditatile Google sunt de aproximativ 10 miliarde de dolari, o suma ridicata comparativ cu cele de care dispun alte companii din domeniu, dar foarte mica comparativ cu valoarea de piata a Google data de cotatiile record de 500 de dolari pentru o actiune.
Pe de alta parte, acelasi lucru s-a spus si in momentul depasirii pragului de 400 de dolari, iar compania a reusit sa isi sustina cresterea fara a urma o prabusire abrupta spre o valoare considerate de unii analisti ca fiind reala. In acelasi timp, Google a aratat ca incearca sa isi sporeasca sursele de venit, achizitia YouTube sau extinderea in publicitatea traditionala (print si radio), fiind doua argumente in acest sens.
Fondul de investitii Piper Jaffray a estimat la inceputul acestui an ca GOOG va fi cotata la finalul lui 2006 la 600 de dolari, riscul fiind insa ridicat. Piper Jaffray si-a motivate recomandarea prin faptul ca Google isi va majora cota de piata a cautarilor pe Internet, asta dupa ce motorul de cautare a castigat inca 5% din piata anul trecut numai in SUA. Piata cautarilor pe Internet va creste potrivit acestor estimari cu 41% anul acesta si 31% in 2007, iar Google va creste mai repede decat nivelul general inregistrat pe piata.
Inovatia este un alt argument pentru evaluarile bune primite de Google. Primele produse, ca Google Maps sau Gmail au intrat deja in mintea consumatorului, iar Google Ad Network si Google Base sunt produse care vor creste veniturile din publicitatea contextuala pe Internet. De asemenea, incercarile Google de a nu isi baza afacerea exclusiv pe segmentul Internetului denota o grija a companiei fata de veniturile sale viitoare.
Estimare de 600 de dolari pe actiune realizata de Piper Jaffray a fost obtinuta in urma inmultirii unui indice de valoarea 50 cu profitul la momentul respectiv pe actiune. In urma analizei s-a estimat ca Google isi va creste veniturile cu 52% in 2006, comparativ cu o crestere de 27% pentru Yahoo, 34% pentru eBay si 19% pentru Amazon.
Pozitia ocupata de Google pe segmentul publicitatii online este un alt factor forte al companiei americane, Google acaparand 64% din cele 10 miliarde de dolari la cat s-a ridicat piata anul trecut potrivit estimarilor Pipper Jaffray. Fondul de investitii estimeaza de asemenea ca piata va ajunge in 2010 la 33 miliarde de dolari, cresterea pe care Google o va inregistra fiind preconizata a fi mai mare decat cea a pietei.
Google a raportat un profit aproape dublu pentru trimestrul al treilea din 2006, depasind inca o data estimarile analistilor. Compania a inregistrat 733,4 milioane de dolari profit, ori 2,36 dolari pe actiune, comparativ cu 381,2 milioane de dolari sau 1,32 dolari pe actiune in urma cu un an. Veniturile au crescut de asemenea cu 70 de procente pana la 2,69 miliarde de dolari. Cota companiei pe piata cautarilor pe Internet din SUA a crescut la aproape 50% in timp ce Yahoo, al doilea clasat, detine doar 23 de procente din aceasta piata.
Despre autor:
Sursa: Wall-Street
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Turcii de la Trendyol dau startul primei campanii de Black Friday, în...
Sursa: retail.ro
-
Practicile agricole sustenabile, economii de €50 mld anual. Ce putem face în RO
Sursa: green.start-up.ro
-
AI în HR: cum schimbă inteligența artificială procesul de recrutare și munca...
Sursa: start-up.ro
-
Zodia TAUR: caracteristici, compatibilități și tot ce trebuie să știi
Sursa: garbo.ro
-
Raiffeisen Digital Bank părăsește România. Motivul? Banca vrea să se focuseze...
Sursa: futurebanking.ro
-
Cine este Selly: Vârsta, cariera și impactul vloggerului român
Sursa: kudika.ro
-
Black Friday în imobiliare: Reduceri de până la 100.000 euro într-un complex...
Sursa: wall-street.ro