Cea mai mare banca privata din Portugalia, Millennium BCP, care are filiale si in Romania, a incercat sa obtina un acord secret cu administratia SUA care i-ar fi permis sa desfasoare afaceri in Iran in schimbul unor informatii confidentiale despre tranzactiile financiare iraniene in Portugalia.

Informatia apare intr-o nota diplomatica americana obtinuta de WikiLeaks si publicata de El Pais, in editia electronica. Potrivit acesteia, Guvernul portughez ar fi fost informat de propunerea Banco Comercial Portugues (Millennium BCP).

Banca centrala a Portugaliei a confirmat marti ca are cunostinta de faptul ca o delegatie a Millennium BCP a mers la Teheran in aprilie 2009, la invitatia ambasadei iraniene la Lisabona, dar a afirmat ca i-a amintit bancii private de "obligatiile sale legale de a informa" autoritatile portugheze in legatura cu orice operatiune care ar putea constitui spalare de bani sau finantare a terorismului, scrie MEDIAFAX. BCP ar fi raspuns ca a luat toate masurile necesare pentru a nu incalca sanctiunile, adaugand ca "nu va desfasura tranzactii cu bancile iraniene".

Oficialii Millennium BCP au declarat intr-un comunicat ca "simpla idee de a partaja informatii este falsa si fantezista" si a negat ca presedintele bancii, Carlos Santos Ferreira, s-ar fi oferit sa informeze administratia americana in legatura cu conturile iraniene si activitatile financiare in schimbul permisiunii de a opera in aceasta tara.

Guvernul condus de Jose Socrates a emis un comunicat in care sustine ca liderii portughezi "nu au cunostinta si nu au avut niciodata cunostinta de vreo activitate comerciala a BCP in Iran".

Dar o nota diplomatica din februarie 2010 trimisa de la ambasada Statelor Unite la Lisabona sustine clar ca "(presedintele Millennium BCP Carlos Santos) Ferreira vrea sa stabileasca o relatie cu Iranul pentru a ajuta administratia Statelor Unite sa urmareasca activele si activitatile financiare iraniene. Millennium s-a consultat cu Banca Portugaliei si oficiali guvernamentali, si ar vrea opinia noastra in privinta propunerii sale de a stabili relatii cu Iranul si interesul Washingtonului de a urmari conturile iraniene in Portugalia.

Nota diplomatica subliniaza ca desi Santos Ferreira nu a declarat explicit acest lucru, ambasada crede ca "Ministerul portughez de Externe are cunostinta, cel putin la nivel minim, de abordarea acestuia pe langa ambasada".

Grupul Millennium BCP a fost infiintat in 1985 si activeaza in Portugalia (tara de origine), Polonia, Grecia, Romania, Elvetia, Mozambic, Angola, Franta si Luxemburg, potrivit site-ului din Romania a bancii.

Citeste si:
Zelenski acuză Iranul că minte în privinţa dronelor trimise Rusiei
Zelenski acuză Iranul că...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.