"La sfarsitul anului 2008, specialistii previzionau o scadere a pietei de servicii si consultanta cu 5 – 8%, apreciind ca aceasta a fost, in 2008, undeva la 365 milioane euro si va ajunge undeva la 350. Piata a demonstrat ca tocmai criza a dus la cresterea numarului companiilor si persoanelor fizice care au apelat pana acum la servcii IT", spune Emanuel Nechita, Director Computer Troubleshooters Cluj.
In primul trimestru al anului 2009, cresterea pe servcii IT a fost intre 10 si 50% pentru persoanele fizice ce apeleaza la companii specializate, si 5 -8% in cazul companiilor, adauga Nechita. Aceasta crestere a companiilor ce apeleaza la servicii IT ar trebui sa fie, conform unui studiu realizat de Anteea Consulting pentru Computer Troubleshooters, de aproximativ 50%, ea venind dinspre intreprinderile mici si mijlocii care se asteapta la o reducere semnificativa a costurilor prin externalizarea serviciilor.
In Bucuresti, numarul celor care apeleaza la servicii de consultanta IT se imparte in procente egale, intre persoanele fizice si cele juridice. Incepand cu sfarsitul anului 2008, s-a observat o schimbare in sensul cresterii cu 50% a numarului de persoane fizice care apeleaza la specialisti. Raportul de persoane fizice si juridice care apeleaza acum la specialist este 50%-50%.
Despre autor:
Citeste articolul integral in Wall-Street
Sursa: Wall-Street
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Mesajul DUR al lui Tudor Chirilă pentru Nicușor Dan: Ați ajuns primul...
Sursa: kudika.ro
-
Tratamente naturiste pentru bilă leneșă: ceaiuri, rețete medicinale, alimente...
Sursa: garbo.ro