Daca economia Romaniei ramane la nivelul actual, de 0, - 1%, nu va fi nevoie de o crestere a fiscalitatii, dar o scadere economica de peste 2% va impune un alt scenariu, a afirmat joi ministrul de finante Sebastian Vladescu la The Money Channel.

El si-a exprimat increderea ca, anul viitor, Romania va inregistra o usoara crestere economica.

In cazul in care recesiunea economica in Romania ramane asa cum este astazi, la 0, poate -1, nu va fi nevoie sa luam masuri suplimentare, chiar daca vor fi probleme, facem ajustari, taiem cheltuielile. Daca vom avea o recesiune de -2, -3, -4, discutam deja de un alt scenariu. Dupa parerea noastra va fi tot 0 sau o usoara crestere economica”, a declarat Vladescu, transmite NewsIn.

El a afirmat ca, pentru prima data in viata, spera sa mai fie in functie si saptamana viitoare, dupa votarea motiunii de cenzura. "E prima data in viata mea cand, fiind intr-o functie, spun ca sper sa fiu si saptamana viitoare. Si nu de dragul meu", a spus Vladescu. Ministrul a precizat ca daca legea de scadere a salariilor bugetarilor si a pensiilor va fi declarata neconstitutionala, nu-si va da demisia, ci va cauta alte solutii de reducere a deficitului bugetar.

Nimeni nu e de neinlocuit, iar eu sunt foarte usor de inlocuit, pentru ca nu sunt om politic. Nu imi voi da demisia chiar daca Curtea Constitutionala va declara aceste legi neconstitutionale si voi sta sa caut solutii. Putem analiza scenariile, ele pot fi desenate in orice moment, pana la momentul in care lucrurile se pot face calm si linistit, nu-mi voi da demisia”, a mai spus Vladescu.

Ministrul a adaugat ca, pe langa scaderea de salarii si pensii, Guvernul are in plan si masuri de relansare a economiei, printre care o schema de garantare pentru absorbtia fondurilor comunitare, revizuirea sistemului de ajutor de stat si posibilitatea de a permite garantarea creditelor luate pentru dezvoltarea proiectelor de fonduri structurale, acte normative care vor fi anuntate saptamana viitoare.

Pe de alta parte, ministrul a negat ca ar fi comparat situatia economica a Romaniei cu cea a Argentinei din anul 2000, explicand ca Romania se confrunta cu o recesiune economica, nu cu o criza. “Eu nu am spus ca Romania este in situatia Argentinei de la inceputul anilor 2000, ci ca in Romania avem o recesiune economica, dar nu suntem in criza. Modul de manifestare al crizei este mult mai dur. In Romania, economia este in recesiune. De aici pana la criza din Argentina este cale lunga. Eu n-am spus ca Romania poate ajunge ca Argentina. Am spus foarte clar: Romania este in recesiune, nu este in criza si am dat exemplu de criza Argentina. Puteam sa dau exemplul crizei din '29”, a explicat Vladescu.

Citeste si:
USL solicita demisia lui Ialomitianu. Afla de ce
USL solicita demisia lui...

Ministrul a declarat, marti, la o dezbatere transmisa de postul national de televiziune, ca se teme ca Romania sa nu ajunga in situatia Argentinei, cazuta in colaps economic la inceputul anilor 2000. “Nu indraznesc sa ma gandesc la ce se va intampla, daca masurile de austeritate nu trec. Nu vreau sa ma gandesc la asta. Am trece de la recesiune economica la criza economica. Am ajunge ca Argentina in anii 2000”, a spus ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, la TVR.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.