Cosmote Romania a incheiat prima jumatate a acestui an cu o pierdere neta de 44,9 milioane euro, ce reflecta investitiile semnificative realizate pentru dezvoltarea activitatilor comerciale

In primele sase luni ale anului, Cosmote a inregistrat venituri din servicii de 14 milioane euro, iar valoarea EBITDA (profitul inainte de impozitare, depreciere si amortizare) a fost de minus 30,5 milioane euro. Pierderea este cauzata, potrivit oficialilor companiei, investitiilor masive in vederea asigurarii succesului sau pe piata si atingerea obiectivelor sale pe termen lung. in primii 3 ani de operare in Romania, investitiile realizate se vor ridica la 450 de milioane de euro si vizeaza in principal extinderea retelei de acoperire, dezvoltarea canalelor de distributie si lansarea produselor accesibile.

Blended ARPU (venitul mediu per utilizator servicii cartela si abonament) a fost de 5,4 euro, dar se asteapta sa creasca odata cu marirea bazei de clienti si imbunatatirea acoperirii. Numarul clientilor companiei a ajuns, la finele lunii iunie, la 531.619 de clienti, reprezentand o cota de piata de aproximativ patru la suta.

Din cei peste jumatate de milion de clienti, circa 86% sunt utilizatori de servicii preplatite. Prin prisma serviciilor si produselor accesibile lansate, Cosmote a atras un numar de 256.098 de clienti noi in al doilea trimestru al anului 2006 (aprilie - iunie).

"Operatiunea din Romania, inca la inceputul dezvoltarii sale, face progrese semnificative, iar noi alocam resursele necesare succesului sau pe termen lung", a declarat, citat de Rompres Evangelos Martigopoulos, director general executiv Cosmote Group.

Cosmote acopera trei sferturi din Romania

Operatorul de telefonie mobila si-a extins reteaua de acoperire in timp record la 90% din populatie si 75% din teritoriu. Cu scopul de a oferi servicii de telefonie mobila de calitate, Cosmote isi va continua investitiile in dezvoltarea retelei de acoperire, astfel incat sa ajunga la acelasi nivel cu ceilalti operatori de pe piata pana la finele anului 2006.

Prin parteneriate strategice si colaborari cu dealeri independenti, Cosmote si-a extins si reteaua de distributie, ajungand in prezent la peste 540 de magazine in toata tara, fata de 260 de magazine la finele anului 2005. Aceasta reprezinta o crestere cu peste 100 la suta intr-un interval de numai sase luni. Produsele preplatite sunt distribuite prin peste 10.000 de puncte de vanzare la nivel national. in urma achizitiei lantului de distributie Germanos, Cosmote Romania va beneficia de un avantaj competitiv semnificativ in efortul de a atrage noi clienti si a-si implementa strategia comerciala.

Cosmote Group, prezent in Grecia, Romania, Bulgaria, Albania si Fosta Republica Iugoslava Macedonia, a inregistrat in prima jumatate a anului 2006 venituri operationale de 1,037 milioane euro, mai mari cu 31 la suta fata de aceeasi perioada a anului trecut. Valoarea consolidata a EBITDA a fost de 394,6 milioane euro, inregistrand o crestere de aproape 14% fata de primul trimestru al anului 2005. Veniturile nete ale grupului in primul trimestru al anului curent au fost de peste 156,7 milioane de euro.

La sfarsitul primului semestru al anului 2006, Orange Romania, liderul pietei autohtone, a inregistrat venituri de 504 milioane de euro, in crestere fata de cele 406 milioane de euro obtinute in perioada similara a anului precedent. Orange Romania a raportat un numar total de 7,2 milioane de clienti, cu 26% mai mult fata de primul semestru al anului precedent cand operatorul de telefonie mobila avea 5,72 de milioane de utilizatori. In trimestrul al doilea al anului, insa, Orange a adaugat doar circa 100.000 de clienti noi.

Subsidiara autohtona a Vodafone, a inregistrat un numar de 6,735 milioane de clienti la finele lunii iunie, cu 351.000 mai mult decat la finele primului trimestru a anului. Compania nu si-a facut inca publice rezultatele sale financiare aferente primelor sase luni din 2006.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.