Romania, tara cu cei mai multi premieri incepand din 1990 in randul statelor membre UE, a fost condusa in acest an de trei guverne, intarziind planuri de a consolida economia si justitia. Investitiile straine directe au scazut puternic, la 1,1 miliarde de euro in primele noua luni ale acestui an, de la nivelul record de 9,5 miliarde de euro in 2008, iar leul se situeaza aproape de minimul istoric.
"Avem nevoie de un guvern care sa puna in aplicare lucrurile pe care le promite. Lipsa de predictibilitate este cel mai important factor care influenteaza negativ mediul de afaceri", a declarat Steven van Groningen, sef al diviziei din Romania a Raiffeisen Bank International.
Presedintele Traian Basescu si premierul Victor Ponta sunt prinsi intr-o lupta pentru putere care a condus la prabusirea unui guvern in martie si la un vot de demitere a presedintelui. Din cauza acestui conflict, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, si-a exprimat ingrijorarea ca Romania inregistreaza un recul democratic, scrie Bloomberg, potrivit MEDIAFAX.
Increderea investitorilor a scazut, alimentand majorarea costurilor de imprumut si impingand leul la un minim record de 4,652 lei pe euro la inceputul lunii august. Volatilitatea a determinat Banca Nationala a Romaniei sa opreasca o serie de reduceri de dobanda, al caror scop era stimularea economiei.
Costul asigurarii datoriei pe cinci ani a Romaniei impotriva riscului de neplata (default) prin contracte Credit Default Swaps a urcat la 2,28%, de la 2,06% la mijlocul lunii octombrie, minimul ultimilor doi ani.
"Nu cred ca actuala coalitie de guvernare este constienta de pericolele cu care se confrunta. (Incertitudinea, n.r.) afecteaza investitiile straine, intrucat companiile devin foarte suspicioase privind prezenta intr-o tara in care nu stiu la ce sa se astepte", a declarat Michael Taylor, analist la Oxford Analytica.
Morgan Stanley: Rusia ar putea intra în default în stil Venezuela...
Scepticismul privind capacitatea Guvernului de a-si respecta promisiunile agraveaza temerile legate de inrautatirea situatiei economice, potrivit Bloomberg.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
5 zodii ale căror vieți se transformă profund sub influența retrogradării lui...
Sursa: garbo.ro
-
Știri de ultimă oră de la Palatul Buckingham! Încoronarea Prințului William,...
Sursa: kudika.ro