Potrivit MEDIAFAX, planul avut in vedere de Guvern pentru listarea Hidroelectrica a fost anexat la scrisoarea de intentie transmisa FMI in urma misiunii de evaluare din luna august.
Listarea la bursa a Hidroelectrica era programata pentru cel tarziu la mijlocul lunii octombrie a acestui an, potrivit angajamentelor anterioare ale Executivului.
La 20 iunie, Hidroelectrica a intrat insa in insolventa la solicitarea Consiliului de Administratie, care si-a motivat cererea prin scaderea cifrei de afaceri si cresterea datoriilor pe fondul unui "dezastru de management" si al secetei din 2011.
Anul trecut, Hidroelectrica a livrat "baietilor destepti" energie de 1,52 miliarde de lei (360 milioane de euro), in scadere cu 300 de milioane de lei fata de 2010, contractele bilaterale reprezentand jumatate din vanzarile companiei de stat in anul trecut.
"Intr-un interval de trei luni dupa ce Hidroelectrica va iesi din procedura de insolventa vom publica prospectul de privatizare, cu intentia de a lansa IPO (oferta publica primara-n.r.) o luna mai tarziu", se arata in documentul transmis FMI si obtinut de MEDIAFAX.
Listarea Hidroelectrica va fi realizata printr-o majorare a capitalului companiei. Fondul Proprietatea detine 19,94% din actiunile Hidroelectrica si isi va putea mentine participatia daca va subscrie 2,49% din titlurile emise in cadrul majorarii de capital.
In documentul transmis FMI, Guvernul si-a luat si angajamentul de a vinde pe bursa de profil OPCOM cantitatea de electricitate devenita disponibila in urma renegocierii sau rezilierii contractelor bilaterale.
Hidroelectrica este mentinuta pe lista companiilor pentru care va fi numit un manager privat.
Grindeanu îl atacă dur pe Cîțu: „Băieţel alintat de tătucul de la...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro