Standard&Poor’s a retrogradat cu o treapta ratingurile Societe Generale si Creditor Agricole, la nivelul "A" pe langa alte banci franceze, si a confirmat calificativul BNP Paribas la "AA-", dupa ce agentia a privat Franta, in aceasta luna, de calificativul maxim triplu "A", relateaza Bloomberg.

Ratingurile Societe Generale si Credit Agricole, a doua, respectiv a treia mare banca din Franta, au fost revizuite de la nivelul "A+" la "A", cu perspectiva stabila.

Agentia a redus totodata ratingul Caisse des Depots et Consignations de la "AAA" la "AA+", scrie MEDIAFAX.

Calificativul BNP Paribas, cea mai mare banca franceza, a fost mentinut la "AA-", ca si cel al Credit Logement.

Statele europene au intrat in al treilea an de criza a datoriilor si incearca sa isi puna ordine in bugete.

S&P a retrogradat in aceasta luna ratingurile a noua state din zona euro, iar cel al Frantei a fost revizuit de la "AAA" la "AA+", Germania fiind singurul stat din regiune care mai are calificativ triplu "A".

"Retrogradarea unora dintre banci este urmarea retrogradarii Frantei", se arata intr-un comunicat al S&P.

Agentia se asteapta ca veniturile mai mici din operatiunile de investment banking sa aiba un impact asupra veniturilor operationale ale Societe Generale, iar banca ar putea sa suspende plata dividendelor aferente anului 2011.

La stabilirea ratingului Credit Agricole, S&P a pornit de la ideea ca "banca va continua sa isi imbunatateasca finantarea structurala si pozitia lichiditatilor, in cadrul unui plan anuntat la sfarsitul anului trecut".

Lovitura pentru banci: Sapte grupuri financiare au fost retrogradate

Potrivit S&P, este probabil ca bancile sa isi asigure necesarul de finantare din acest an prin plasamente publice si private, sau obligatiuni garantate.

"Anticipam ca guvernul francez va sprijini sectorul bancar", se mai arata in comunicat.

Agentia se asteapta totodata ca pierderile generate de operatiunile de creditare ale bancilor sa creasca moderat fata de 2011.

Citeste si:
15 banci, amendate de ANPC cu peste 500.000 de lei
15 banci, amendate de ANPC cu...

Societe Generale controleaza in Romania grupul BRD.

Credit Agricole detine peste 90% din actiunile grupului elen Emporiki, prezent in Romania.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.