Washington Mutual, cea mai mare banca intrata in faliment din istoria SUA, a anuntat ca a ajuns la o intelegere care impiedica iesirea bancii de sub protectia legii falimentului.

Compania a anuntat intr-un document transmis tribunalului ca actionarii vor renunta la procesele impotirva intelegerilor cu detinatorii de obligatiuni ale bancii.

WaMu se afla sub protectia legii falimentului din septembrie 2008, informeaza MEDIAFAX.

Acordul dintre actionari si creditori va permite derularea unor plati de 7 miliarde de dolari catre cei din urma.

"Acordul propus reprezinta un pas catre incheierea procedurilor de faliment", potrivit unui comunicat WaMu.

Activele reorganizate ale WaMu vor consta din participatiile la WMI Investment si WM Mortgage Reinsurance. Compania reorganizata va fi finantata cu o contributie de 75 de milioane de dolari de la unii creditori si de o linie de credit de 125 milioane de dolari de la detinatorii de obligatiuni.

In septembrie, un judecator din SUA a respins a doua incercare a WaMu de a iesi din faliment, din cauza disputelor dintre actionari si creditori.

Compania a cerut falimentul in septembrie 2008, in perioada de varf a crizei financiare, dupa ce autoritatile financiare au preluat operatiunile de imprumuturi si depozite. Divizia bancara a fost vanduta ulterior catre JPMorgan Chase pentru 1,88 miliarde de dolari.

Aproape imediat dupa declararea falimentului, Washington Mutual, Autoritatea Federala pentru Asigurarea Depozitelor din SUA si JPMorgan au inceput o disputa juridica privind activele bancii aflate in faliment.

WaMu avea active in valoare de circa 307 miliarde de dolari si depozite de 188 miliarde de dolari la momentul declararii falimentului.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.