Rezolutia, care are caracter de recomandare, propune ca statele UE sa fixeze cote minime de venit bazate pe cel putin 60% din venitul mediu al fiecarei tari membre. Proiectul prevede si dezvoltarea serviciilor sociale in toata Europa.
"In 2010, numarul persoanelor afectate de saracie era de 116 milioane, adica peste 20% din cetatenii UE, iar 8% dintre europeni (42 de milioane de persoane) traiau in conditii extreme", a declarat socialistul belgian Frédéric Daerden, autorul raportului adoptat de PE, potrivit MEDIAFAX.
Potrivit eurodeputatului ecologist francez Karima Delli, instituirea unui venit minim este "un instrument indispensabil" pentru concretizarea obiectivului CE de scoatere a 20 de milioane de persoane din saracie pana in 2020.
"Saracia nu este o catastrofa naturala, nici un flagel biblic, ea este efectul politicilor economice si sociale proaste care distrug locurile de munca", afirma socialistul spaniol Alejandro Cercas.
Insa, doar prin crearea de locuri de munca nu se evita saracia. "Pentru combaterea saraciei, nu este suficient sa rostim discursuri frumoase despre crestere economica si competitivitate, pentru ca, dat fiind ca 8% dintre angajati sunt saraci, se pare ca munca nu inseamna disparitia saraciei", subliniaza Delli.
"Aceasta situatie este incompatibila cu valorile europene de dreptate si solidaritate continute in tratate", adauga Daerden.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro