Libra Bank a lansat in parteneriat cu Vanguard o linie de credit destinata celor care detin un portofoliu de actiuni. Produsul este util in special in perioadele de crestere a bursei, atunci cand aprecierea cotatiilor depaseste sensibil dobanda aferenta imprumutului.

De ce ati apela la un credit garantat cu valoarea portofoliului de actiuni? Din cel putin trei motive. Pentru ca nu dispuneti de lichiditati, nu doriti sa apelati la un credit garantat cu ipoteca asupra unui imobil (evaluarile sunt destul de "neprietenoase", iar in caz de neplata, va treziti cu mai putini bani decat valoarea sa de piata) si poate ca nu aveti venituri "la vedere" care sa acopere de 2,5 ori rata potentiala. Din aceasta luna, pentru obtinerea unui imprumut in lei puteti folosi drept garantie portofoliul de actiuni detinut la Vanguard.

Limita maxima a liniei de creditare deschisa la Libra Bank este stabilita in functie de o valoare ponderata a portofoliului si nu poate depasi echivalentul a 100.000 euro, chiar daca aveti actiuni care fac peste 1 milion. Criteriul care se ia in calcul in acest caz este lichiditatea emitentilor, actiunile fiind "cotate" la 70, 35 sau chiar 0% din valoarea lor de piata, in functie de rulajul inregistrat pe respectivii emitenti. De exemplu, actiunile-vedeta gen SNP, BRD, SIF fac parte din prima categorie, emitenti mai putin tranzactionati gen Impact, Brainconf, Oltchim intra la 35%, iar Petrolexportimport sau Rolast nu va ajuta cu nimic la obtinerea finantarii (0%).

O data ce banca acorda linia de credit, puteti incepe sa dati ordine de tranzactionare prin Vanguard in baza sumelor neutilizate din aceasta.

Nu trebuie sa va bateti capul cu calcule, societatea de brokeraj furnizeaza si un sistem de monitorizare online, care ofera informatii in timp real despre valoarea ajustata a portofoliului curent, limita de credit neutilizata, limita maxima de credit, precum si avertizari cand se ating valorile critice. Aici e un punct sensibil, va trebui sa respectati cu strictete un anumit raport impus intre valoarea portofoliului si cea a sumelor care pot fi imprumutate (valoarea actiunilor detinute la care se adauga sumele netrase din linia de credit trebuie sa oscileze intre 100 si 125% din limita maxima de creditare).

Plusuri si minusuri

Denumit SMART, produsul ofera o finantare in lei, cu scadenta la 12 luni si o dobanda anuala de 20%, variabila. Avantajul speculatorilor este ca trebuie sa plateasca dobanda doar pentru perioadele in care au tras bani din linia de credit si doar pentru acestia, nu pentru intreaga suma care le este accesibila. Creditul este deosebit de util in perioadele de crestere exploziva a bursei, atunci cand aprecierea cotatiilor acopera cu varf si indesat dobanzile care trebuie suportate. In schimb, daca nu ati apreciat bine trendul iar piata intra pe scadere, veti pierde de doua ori: actiunile achizitionate scad si mai platiti si dobanda.

Din acest motiv, produsul este recomandat mai degraba pentru speculatii, pentru investitii pe termen mai lung fiind mai avantajos un credit clasic, ce ofera de altfel si argumentul unor dobanzi cu fata umana (dobanda acordata de Libra pentru SMART este totusi comparabila cu cea aferenta unui card de credit, deci cam piperata). Cum dobanda de 20% este variabila, dar nu este legata de vreun indice (BUBOR, de pilda), sunt mari sanse ca aceasta sa ramana neschimbata pana la scadenta, in conditiile in care se asteapta ca dobanzile la creditele in lei sa coboare in corpore in urmatoarele luni sub 10%. In plus, mai platiti si un comision de acordare de 1% si inca 0,25% comision de administrare perceput lunar, din valoarea limitei maxime de creditare aprobate (deci nu din cea a sumelor trase).

Executia numitilor SIF, TLV, BRD, SNP

In momentul in care valoarea portofoliului plus suma neutilizata scad sub 125% din valoarea limitei maxime de creditare, clientul incepe sa primeasca avertizari pentru a corecta aceasta situatie (isi poate lichida o parte din portofoliu). In caz contrar, daca nu reactioneaza si se atinge limita de 100%, se activeaza un sistem de executie automata, din portofoliul acestuia urmand sa fie vandute actiuni in ordinea lichiditatii emitentilor.
Mihaela Biciu, presedinte Vanguard

Asiguratorii au nevoie de bani

Din cele 40 de societati autorizate de CSA, doar 20 au capitalul minim necesar, restul urmand sa demareze procedurile de majorare a capitalului social cu sume cuprinse intre cateva sute de mii si peste un milion de euro. Societatile care practica asigurari generale, cu exceptia celor obligatorii, vor trebui sa ajunga pana la sfarsitul primului semestru din 2006 la un capital social de 5 milioane de lei (1,4 milioane de euro). Pentru activitatea de asigurari generale si asigurari de viata, capitalul social necesar va fi de 16 milioane de lei (4,6 milioane de euro). Ramane de vazut ce solutii vor adopta societatile mai mici: vor aduce actionarii bani de-acasa sau vor prefera alternativa unor fuziuni sau preluari?

Banc Post, cont de economii

Banc Post si-a intregit oferta cu un cont de economii. Suma minima initiala este de 1.000 lei sau 500 de euro. Noul cont nu va avea o limita a depunerilor ulterioare, nu va impune termene prestabilite de retragere. Dobanda va fi calculata zilnic la soldul existent in cont si se va capitaliza la sfarsitul fiecarei luni. Rata dobanzii creste in functie de marimea depunerilor, putand ajunge la 4,5% pe an pentru depuneri totale de peste 6.000 de lei si la 2% pe an in cazul depunerilor mai mari de 2.000 euro.

Sateliti, la oferta

Eutelsat Communications, al treilea mare operator de sateliti din lume, scoate actiuni la vanzare la un pret cuprins intre 15,25 si 17,75 de euro/actiune, in cadrul uneia dintre cele mai mari oferte publice din Europa.

Oferta evalueaza Eutelsat usor peste 3,1 miliarde de euro, daca se ia in calcul valoarea medie a actiunilor. Valoarea totala a plasamentului va fi de circa 1,2 miliarde de euro, iar oferta va fi formata dintr-o emisiune de pana la 56,4 milioane de noi actiuni si din vanzarea a 21,5 milioane de titluri detinute de unii actionari ai Eutelsat. Operatiunea a inceput la 11 octombrie si se va incheia la 25 octombrie, listarea urmand sa aiba loc o zi mai tarziu.


Despre autor:

Banii Nostri

Sursa: Banii Nostri


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.