Delegatia Fondului Monetar International s-a aflat marti la Bucuresti pentru misiunea de evaluare in urma careia va decide daca Romania primeste sau nu inca 850 milioane de euro. Autoritatile romane par a fi indeplinit pentru moment toate conditiile impuse de FMI, cu exceptia arieratelor, insa discutiile pe tema unor viitoare reduceri ale cheltuielilor bugetare se anunta a fi aprinse, miza fiind incadrarea in tinta de deficit.

Misiunea Fondului Monetar International va ramane pana pe 7 mai pentru evaluarea trimestriala a programului de finantare incheiat cu Romania. Totusi, Jeffrey Franks, seful misiunii, va ajunge la Bucuresti cu o zi sau doua mai tarziu. In urma evaluarii FMI, care incepe astazi, Romania ar putea primi in iunie transa a cincea a acordului stand-by, in valoare de 850 milioane euro, daca vor fi respectate conditiile asumate de Guvernul de la Bucuresti.

Romania a negociat anul trecut un pachet de asistenta financiara de aproape 20 miliarde euro de la FMI, Uniunea Europeana, Banca Mondiala si alte institutii financiare pentru a rezista pe perioada crizei, scrie Wall-Street.

Deficitul bugetar al Romaniei si evolutia veniturilor si cheltuielilor de la buget vor fi principalele teme de discutie dintre reprezentantii FMI si Guvern, in conditiile in care exista riscul ca pana la finalul anului sa nu ne incadram in tinta de deficit bugetar de 5,9% din Produsul Intern Brut.

Guvernul va solicita FMI in discutiile privind a patra evaluare a acordului stand-by o noua derogare de la tinta datoriilor restante pe care statul trebuie sa le achite de la buget, care nu a fost indeplinita nici in primul trimestru din acest an, scrie Money.ro.

"Indicatorii conveniti cu FMI pentru primul trimestru au fost atinsi, mai putin nivelul arieratelor bugetului, adica a sumelor care trebuie platite de catre stat si care au termenul depasit cu 90 de zile. Probabil ca va exista inca o derogare din partea Fondului daca vom demonstra ca am facut progrese in aceasta directie", au spus sursele citate.

Arieratele la buget trebuie eliminate in totalitate pana la finele lunii aprilie 2011, cand este stabilita si inchiderea programului cu FMI.

Raportul de evaluare va fi discutat in a doua jumatate a lunii iunie in board-ul FMI, care va decide daca elibereaza cea de-a cincea transa din acord, in valoare de 850 de milioane de euro.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.