Majestatile lor au celebrat nunta de diamant in prezenta a peste opt sute de invitati. Printre acestia s-a numarat si fostul presedinte Ion Iliescu, cu care insa Majestatea Sa a evitat elegant sa se salute.

Peste opt sute de invitati, printre care reprezentantii a 14 Case Regale Europene, fosti presedinti si prim-ministri ai Romaniei, membri marcanti ai Bisericii Ortodoxe, inalte personalitati ale culturii si artei romanesti si reprezentanti ai Corpului Diplomatic la Bucuresti, au celebrat, marti seara, in sala mare a Atheneului Roman, nunta de diamant a cuplului regal, Regele Mihai I si Regina Ana. Personalitatile care au venit la evenimentul prin care s-au sarbatorit 60 de ani de la nunta ce a avut loc la Atena, la 10 iunie 1948, au fost intampinate in fata Atheneului Roman de o Garda de Onoare.

Printre cei care au celebrat nunta de diamant se numara MS Regina Sofia a Spaniei, MS Regele Simeon al Bulgariei, MS Regele Constantin II al Greciei, Principele Lorenz al Belgiei, ASIR Arhiducele Karl al Austriei, ASR Principele Mostenitor Alexandru al II-lea al Serbiei si Iugoslaviei. De asemenea, pe langa reprezentantii familiilor regale europene, la eveniment au luat parte artistii Stefan Caltia, Sorin Ilfoveanu si Sorin Dumitrescu, marele pianist Dan Grigore, marele romancier Augustin Buzura sau maestrul Victor Rebengiuc. Dar si "monarhisti", precum Dan Voiculescu sau Petre Roman. Invitatii au trebuit, conform protocolului regal, sa ocupe locurile din sala Atheneului pana la ora 18.15. La ora 18.29, Majestatile Lor si-au ocupat locul in Loja Regala, avandu-i vecini pe MS Regina Sofia a Spaniei, premierul Calin Popescu-Tariceanu, intr-o parte, si Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu, pe de alta parte.

Iliescu in spate

In spatele Familiei Regale a stat fostul presedinte Ion Iliescu. Acesta a fost subiectul de discutie al multor regalisti prezenti in sala pentru ca a refuzat in mai multe randuri revenirea in tara a Regelui Mihai I dupa 1989. Demn de remarcat a fost faptul ca Regele Mihai I a evitat elegant sa se salute cu Ion liescu pe parcursul concertului extraordinar de la Atheneul Roman. Nu acelasi lucru s-a intamplat cu magnatii Dinu Patriciu si Dan Voiculescu care s-au intretinut cordial cu Familia Regala. Si Dinu Patriciu, si Dan Voiculescu au stat in Loja Regala alaturi de Ion Iliescu si Emil Constantinescu. Fostul premier Petre Roman a stat in fata Lojii Regale, fiind insotit de prietena sa, Silvia Chifiriuc. Prea Fericitul Patriarh Daniel, ca si presedintele Traian Basescu nu au fost prezenti la acest eveniment. Din partea Bisericii Ortodoxe Romane au fost martorii nuntii de diamant IPS Bartolomeu Anania, Mitropolitul Ardealului, si IPS Andrei, Arhiepiscopul de Alba Iulia.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.