Almanahul cuprinde si caricaturile semnate de Octav Mardale si Ion Barbu. La aceasta lansare au fost prezente mai multe personalitati marcante ale spatiului public romanesc, unele dintre acestea, personaje frecvente in paginile Academiei Catavencu. Cei aflati la eveniment au vorbit despre ‘senzatiile tari’, marca Academia Catavencu.
In politica, cel putin in ultimii 4 ani, cred ca am trait cu totii senzatii tari, de la suspendarea presedintelui de acum un an, pana , stiu eu, la ceea ce se intampla in campania electorala. (...) Intotdeauna am spus ca Academia Catavencu are un umor de atat de mult bun gust incat nu m-a deranjat niciodata", a declarat Elena Udrea.
"La finalul unei emisiuni, senzatia cea mai tare a fost in momentul in care, domnul Vanghelie, smulgandu-si lavaliera, a rostit, scrasnind din dinti : Te calc cu masina, sa moara mama!”, a marturisit Robert Turcescu, aflat la eveniment.
Miza almanahului, spun autorii, este cea a semnalarii unui nou model de continut mediatic, cu accent pe senzationalul omniprezent, care supraliciteaza faptul brut si grotescul., arata NewsIn.
"Totul este senzational, totul e criminal, zboara creiere, se nasc copii prin 4 orificii. De unde acum o senzatie tare care sa supraliciteze ceea ce exista?(...)Lucrurile care sunt in publicatia aceasta sunt imbracate in autoironia necesara ca sa intelegem ca senzationalismul nu poate fi o sursa de existenta permanenta", este opinia lui Mircea Toma, presedintele Agentiei de Monitorizare a Presei.
Academia Catavencu :" Din Almanahul senzatii tari de la Catavencu, ce inveti, ce pot sa fac cu el? O sa inveti sa stai acasa si sa nu iesi nicaieri, pentru ca peste tot te pandesc senzatiile tari", a marturisit cu haz, Ioan T. Morar, journalist la Academie.
Alamanahul poate fi gasit la chioscurile de ziare de astazi, impreuna cu saptamanalul Academia Catavencu.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Este sau nu Corina Caragea căsătorită? Adevărul despre bărbatul din viața ei
Sursa: kudika.ro
-
Balonare după masă și disconfort abdominal? Greșeli comune, posibile cauze și...
Sursa: garbo.ro