Purtatorul de cuvant al Ministerului Afacerilor Externe spune ca ministrul de Externe a lipsit de la intampinarea presedintelui SUA, George W. Bush, pentru ca era ocupat sa negocieze cu americanii.
Adrian Cioroianu a participat la o dezbatere in secret pe tema relatiilor cu Rusia, la Cercul Militar. Surse din diplomatie declara ca Cioroianu s-a facut de ras din nou, de data aceasta in prezenta mai multor oficiali ai Aliantei si a presedintelui Georgiei, Mihail Saakasvili.

“Participantii au declarat ulterior ca au fost siderati de prestatia ministrului roman de Externe”, au declarat surse oficiale pentru Cotidianul. Mircea Geoana, presedinte PSD si fost ministru de Externe a fost si el prezent la dezbatere si a declarat ca Cioroianu a tinut un discurs de trei fraze, nereusind sa raspunda niciunei intrebari adresate de ceilalti participanti. Acestia l-ar fi chestionat pe Cioroianu in ceea ce priveste pozitia Romaniei fata de aderarea Georgiei.

“Au fost niste discutii extrem de aprinse care au durat pana la 11 noaptea. Cioroianu nu a putut sa scoata un cuvant, a tacut malc. Oricum s-a autoinvitat la dezbatere, pentru ca organizatorii nu l-au vrut”, a declarat Mircea Geoana.

Aceasta nu este prima „miscare” in afara protocolului pe care o „executa” ministrul de Externe. Presedintele SUA, George W. Bush, a fost intampinat pe aeroportul Henri Coanda din Otopeni, de ministrul Apararii, Theodor Melescanu, desi uzantele prevad ca primirea unui oaspete strain sa fie raspunderea unui ministru de Externe, dupa cum precizeaza Antena 3.

Absenta lui Cioroianu de la primirea presedintelui american a dat evident nastere la speculatii, fiind celebru episodul intilnirii cu omologul sau american, Condoleezza Rice, ramas in antologie prin replicile ilare ale ministrului roman. Speculatiile referitoare la un posibil refuz al partii americane de a mai da ochii cu Adrian Cioroianu nu sint chiar neintemeiate, ba chiar sint confirmate de catre purtatorul de cuvint al MAE, Ilie Banica. Acesta a declarat, pentru Cotidianul, ca partea americana a cerut prezenta unui alt ministru la aeroport. “Protocolul primirii a fost stabilit mai demult in colaborare cu partea americana si s-a decis ca ministrul Apararii, Teodor Melescanu, sa fie trimis la primire in locul domnului Cioroianu”, a explicat Ilie Banica. De remarcat ca Adrian Cioroianu nu avea nimic in agenda la ora sosirii lui George W. Bush, deci ar fi putut participa el la intimpinarea acestuia pe aeroport, asa cum de altfel prevede protocolul.

Faptul ca ministrul Cioroianu ar fi fost, in mod deliberat si cu acceptul premierului Tariceanu, scos din vizorul oficialilor de la summit - printre altele, pentru a evita emiterea unor noi gafe - a fost confirmat miercuri seara, la Realitatea TV, de catre vicepresedintele PNL Norica Nicolai. “Este mai bine pentru noi toti ca domnul Cioroianu sa ramina ascuns pe perioada summitului”, a declarat liderul PNL.

Singurul moment in care ministrul de Externe a iesi in evidenta s-a petrecut joi seara, cind Cioroianu l-a asteptat la aeroport pe presedintele rus Vladimir Putin.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.