Nicolai a precizat ca nu se gaseste intr-o situatie de incompatibilitate, in conditiile in care este si vicepresedinte al Senatului, deoarece, potrivit regulamentului, acest lucru este permis, arata NewsIn.
"Regulamentul Senatului interzice cumulul numai in ceea ce priveste conducerea comisiilor permanente, nu si reprezentarea in Biroul Permanent. Deci pot fi in acelasi timp si presedinte al comisiei si vicepresedinte al Senatului", a precizat senatorul PNL.
Cat priveste UDMR, Nicolai a afirmat ca formatiunea nu a solicitat in schimb alta functie, deoarece in 2004, dupa alegeri, presedintia Comisiei juridice a apartinut liberalilor, care au cedat-o reprezentantului Uniunii, Peter Eckstein Kovacs.
Eckstein si-a anuntat demisia in cadrul sedintei Comisiei juridice de martea trecuta in contextul unor discutii aprinse despre Ordonanta ANI, moment in care si-a explicat gestul prin faptul ca nu are sustinerea grupului sau pentru a face reforma in justitie in sensul in care-l doreste.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop bani săptămâna 8-14 iunie: Venus în Rac îți deschide portofelul!...
Sursa: garbo.ro
-
Romina Gingașu a oferit un apartament familiei rămase fără locuință în urma...
Sursa: kudika.ro