In anii '70, la IML, cadavrele erau disecate, iar glandele erau recoltate si trimise "afara" pentru extragerea hormonului de crestere

"In anii '70, la Institutul Mina Minovici din Capitala erau recoltate cantitati importante de glande hipofize de la cadavre, chiar sute de-a lungul anilor", a declarat, ieri, pentru Mediafax, prof. Vladimir Belis , asistent universitar in acea perioada si fost director al IML.

"Eram tanar asistent universitar si lucram in sala de autopsie. Faceam practica pe cadavre si atunci am remarcat ca, timp de mai multi ani, echipele de legisti aveau dispozitie sa recolteze zdravan hipofize. Le puneau in borcane cu acetona, iar o data pe saptamana venea cineva si le lua. Stiu ca exista o conventie intre IML si alta institutie de stat, dar au trecut mai bine de 30 de ani de atunci", a explicat Belis. Potrivit acestuia, glanda hipofiza era recoltata numai de la cadavre "proaspete", in general de la victime ale unor accidente, persoane sanatoase in timpul vietii. "Hipofiza este glanda care guverneaza intreg sistemul endocrin. Extractia hormonului de crestere nu era la indemana institutului nostru. La institut era extrasa doar glanda hipofiza, pentru ca extragerea hormonului de crestere era o actiune laborioasa, necesitand o aparatura foarte sofisticata, pe care cred ca noi nu o aveam la acea vreme. Cred ca era trimisa glanda hipofiza, de restul se ocupau alti specialisti, din afara", a mai spus Belis. Potrivit profesorului, prelevarea glandei hipofize de la cadavre a avut o mare amploare in anii 1972-1973 pana in 1975-1976. "Nu avem nici o raspundere in treaba asta. Francezii au solicitat organul, hipofiza, prin contract cu IML. Raspunderea intreaga este a statului francez care avea misiunea prelucrarii acestor parti anatomice. Putem vorbi, in ani, de sute de hipofize de la sute de cadavre", a conchis prof. Belis.

7-8 hipofize pentru o doza de extract

Si profesorul Constantin Dumitrache, de la Institututului de Endocrinologie "C.I. Parhon" din Capitala a declarat ca in urma cu 25-30 de ani, in laboratoarele unitatii sanitare, a fost facut, de catre cercetatorul Ligia Simionescu, un extract avand ca materie prima hipofize umane. "Pentru o doza erau necesare hipofize de la sapte-opt persoane. Posibilitatea de a face acest lucru era pur teoretica.

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.