Autoritatile comuniste de la Chisinau au expulzat de Sarbatori doi preoti romani care activau in cadrul Mitropoliei Basarabiei, pe motiv ca respectivii slujitori ai bisericii nu au obtinut permis de munca de la autoritatile moldovene. Preotii sunt parohul bisericii din satul Manta si cel al bisericii din satul Vadul lui Isac, ambele din raionul Cahul.
FORTAT. Preotul Iulian Budescu, care, din 2001, este parohul bisericii din Manta, a fost informat de politie despre o decizie a Ministerului de Interne prin care este obligat sa paraseasca in zece zile teritoriul Republicii Moldova, cu interdictie de a mai trece Prutul timp de trei ani. El trebuie sa paraseasca Republica Moldova cel mai tarziu pana la data de 6 ianuarie, iar, in caz contrar, va fi expulzat cu forta de politie. Preotul a spus ca va contesta decizia de expulzare a autoritatilor de la Chisinau. O masura similara a fost aplicata si parohului din satul Vadul lui Isac, caruia granicerii moldoveni i-au interzis sa revina in Republica Moldova. Decizia de expulzare a prelatilor survine la doar cateva saptamani dupa ce Chisinaul a expulzat doi diplomati romani.
TRAFICANT. In ajunul Craciunului, granicerii moldoveni l-au retinut la vama, in timp ce se intorcea din Romania, si pe IPS Petru, mitropolit al Basarabiei. Granicerii i-au perchezitionat masina, spunandu-i ca sunt informati ca el ar transporta droguri. Dupa patru ore de investigatii si dupa ce a dat scris ca nu detine droguri, mitropolitul a fost eliberat. IPS Petru spune ca gestul autoritatilor are o vadita tenta politica si se inscrie in planul comunistilor guvernanti moldoveni de a se razbuna pe tot ce este romanesc. El a mai spus ca in ultima vreme, practic, toti preotii Mitropoliei Basarabiei au fost vizitati de politie.
Despre autor:

Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Startup Reaktor, ”mini MBA” pentru startup-urile la început de drum
Sursa: start-up.ro
-
Studiu: Tot mai multe femei se simt epuizate la job și vor să demisioneze
Sursa: retail.ro
-
Rugăciune la vreme de necazuri și supărări
Sursa: garbo.ro
-
IFC finanțează Banca Transilvania pentru împrumuturi blue
Sursa: futurebanking.ro
-
Tehnologiile Huawei pentru operațiuni mai verzi: mai mulți biți, mai puțini wați
Sursa: green.start-up.ro
-
Ucraina a cerut ajutorul UE pentru amenințări chimice sau nucleare. Ce rol va...
Sursa: wall-street.ro
-
Andreea Cornea, psiholog din Campania #DeNetstat: Testele de virginitate sunt...
Sursa: kudika.ro