Potrivit lui Adrian Severin, dupa negocierile cu celelalte grupuri, documentul PES se bucura de sustinerea liberalilor europeni, a verzilor si a membrilor stangii unite europene. Cele trei grupuri insumeaza 405 eurodeputati, din totalul de 785.
Severin a precizat ca prima rezolutie care va fi supusa votului va fi rezolutia socialistilor, pentru ca are sustinerea mai multor grupuri politice, iar apoi rezolutia popularilor. Europarlamentarul PSD a mai spus ca, daca rezolutia PES va fi aprobata, atunci cea a PPE nu se va mai vota.
Negocierile cu PPE si cu grupul Uniunea pentru Europa Natiunilor au esuat, asa ca se incearca obtinerea de voturi individuale de la eurodeputatii populari. Un punct important pe care a insistat PPE la negocieri a fost eliminarea din rezolutia PES a paragrafului care critica declaratiile comisarului Franco Frattini. Cum majoritatea celor care sustin rezolutia au convenit asupra mentinerii paragrafului in cauza, PPE s-a folosit de ocazie pentru a se retrage de la negocieri.
O situatie aparte o au eurodeputatii PD. Potrivit unor surse, acestia ar putea parasi sala la momentul votului, in conditiile in care familia politica din care fac parte se opune rezolutiei PES. Eurodeputatul PD Marie Jean Marinescu este unul dintre cosemnatarii rezolutiei PPE, insa unele surse din Parlamentul European afirma ca acesta si-a retras semnatura de pe document.
Despre autor:
Sursa: Adevarul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop bani săptămâna 8-14 iunie: Venus în Rac îți deschide portofelul!...
Sursa: garbo.ro