Deputatii au decis ca durata mandatului de rector sa ramina de patru ani, acesta putind fi in continuare demis de ministrul Educatiei. Comisia de invatamint a votat si impotriva propunerii de a infiinta postul de presedinte al universitatii care ar fi avut atributii de ordonator de credite.
Proiectul de lege fusese initiat de 48 de senatori si deputati si a fost dezbatut marti de Comisia de invatamint din Camera Deputatilor. Chiar si doi dintre initiatori, Ecaterina Andronescu, rector la Universitatea Politehnica din Bucuresti si presedinte al Consiliului National al Rectorilor, dar si Lia Olguta Vasilescu, presedintele Comisiei de invatamint din cadrul Camerei, au votat impotriva propunerii.
Prin proiect s-ar fi permis ca rectorii universitatilor de stat sa poata ocupa aceasta functie pe viata. Astfel, initiatorii proiectului de lege au propus ca fiecare universitate sa-si stabileasca singura limita de virsta si durata functiilor de conducere, ceea ce inseamna ca o persoana ar putea ocupa functia de rector pentru intreaga viata daca asa decide universitatea. Initiativa legislativa a propus usurarea conditiilor pentru obtinerea postului de conferentiar universitar si infiintarea postului de presedinte al universitatii care, printre altele, ar avea dreptul de a semna facturi si de a fi ordonator de credite.
Despre autor:
Sursa: Cotidianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop bani săptămâna 8-14 iunie: Venus în Rac îți deschide portofelul!...
Sursa: garbo.ro