Ministrul transporturilor Ludovic Orban a declarat ieri, ca il va da in judecata pe Traian Basescu deoarece, in calitate de ministru al transporturilor, Basescu a reziliat un contract cu un consortiu, motiv pentru care Ministerul Transporturilor are de platit 44 de milioane de lei despagubiri.

"Il voi da in judecata pe Traian Basescu, pentru ca suntem nevoiti sa platitm 44 de milioane de lei, in urma rezilierii contractului incheiat la sfarsitul anului 1996 cu consortiu Italstrade- Centrala de Constructii Cai Ferate Bucuresti-CCCF pentru construirea tronsonului Bucuresti Fundulea al Autostrazii Soarelui. Traian Basescu, in calitate de ministru al trasporturilor, a reziliat acest contract, in 1997. Este cunoscuta opozitia lui Traian Basescu, din acel moment, de a construi autostrazi", a declarat Orban.

Potrivit lui Orban, consortiul a actionat in judecata Ministerul Transporturilor si Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) si a avut castig de cauza.

"La sfarsitul saptamanii trecute am primit o instiintare prin care Compania de Drumuri trebuie sa plateasca 44 de milioane de lei, cu titlu executoriu, consortiului", a mentionat Orban, dupa cum informeaza NewsIn.

Orban a precizat ca decizia lui Traian Basescu a fost luata in 1997, desi directorul Companiei, din perioada respectiva, Iulian Danila, i-a transmis un raport in care preciza ca rezilierea contractului va duce la plata unui prejudiciu de cel putin 12 milioane de dolari.

"Din cauza lui Basescu, noi platim acum pentru ca nu am construit autostrazi desi in toate tarile din Europa contribuabilii platesc pentru constructia lor", a explicat Orban.

De asemenea, ministrul a mai spus ca se analizeaza sursa prin care se vor obtine banii pentru a plati acest prejudiciu. Orban a explicat ca in urma discutiilor pe care le-a avut cu reprezentantii unei firme din consortiu si care in acest moment se afla in lichidare, ca s-a stabilit un calendar pentru esalonarea platilor, in termen de sase luni.

Ministrul transporturilor, Ludovic Orban a mai facut un anunt la inceputul sapatamanii conform caruia il va da in judecata pe Traian Basescu, dar obiectul acestui demers este cu totul si cu totul altul. Orban a declarat luni, ca Ministerul Transporturilor il va da in judecata, pe Traian Basescu pentru a recupera suma datorata de statul roman, unui fost director MT concediat in perioada in care presedintele era ministru.

Dupa ce a fost concediat, Marian Gabriel Stefanescu a facut apel la Curtea Europeana a Drepturilor Omului care i-a dat castig de cauza si care cere statului roman sa ii plateasca lui Stefanescu, despagubiri in valoare de 6000 de euro.

Ludovic Orban a anuntat astfel, de doua ori, pe parcursul unei sapatamani, ca il da in judecata pe Traian Basescu si il acuza pe acesta de prejudicierea statului roman prin actiunile pe care le-a intreprins in perioada cand era ministru al transporturilor, comenteaza NewsIn.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.