Procurorul-Sef al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) l-a criticat ieri, in sedinta Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), pe ministrul Justitiei, Tudor Chiuariu, pentru ca acesta ar fi dat ordine inspectorilor care au verificat activitatea DNA, in conditiile in care acestia sint subordonati CSM, nu Ministerului Justitiei. „Unul dintre inspectori venea cu cereri de extindere a cercetarilor la Sectia a II-a, semnate de ministrul Justitiei, fara ca acestea sa fie contrasemnate de presedintele CSM“, a spus Morar in sedinta de analiza a raportului de activitate a DNA.
Chiuariu a recunoscut ca a solicitat analizarea declinarilor de dosare din perioada scursa intre momentul in care CSM a decis controlul (16 mai) si momentul in care acesta a fost efectiv declansat (10 iunie), dar ca n-ar fi nimic grav in acest gest. „Probabil am comis o eroare de procedura“, a explicat ministrul. Procurorul general, Laura Codruta Kovesi, i-a replicat ca, „in cazul procurorilor, retinem orice neregula drept o grava eroare de procedura, in schimb, o eroare a ministrului este considerata neimportanta“.
Vicepresedintele CSM, procurorul Dan Chiujdea, a incercat sa aplaneze conflictul pe ideea ca, din moment ce controlul era de fond, adica viza intreaga activitate a DNA, solicitarile lui Chiuariu de a se verifica aspecte particulare ale activitatii institutiei n-ar fi afectat in nici un fel raportul inspectorilor. Totusi, efectul unei astfel de solicitari a ministrului s-a concretizat in raport printr-un fragment care viza doar activitatea sectiei conduse de Doru Tulus pe o singura luna. „Asta nu e control unitar. In acest mod pot analiza activitatea unui procuror intr-o singura zi, constat ca nu a facut nimic in dosar si il dau afara“, a explicat Morar.
Acesta a mai spus ieri ca raportul inspectorilor a fost prost intocmit si rau intentionat, lucru sesizabil prin atentia disproportionata acordata sectiei conduse de Doru Tulus, astfel ca DNA arata, conform documentului, „ca un vehicul cu greutatea pe o singura roata“. Mai mult, Morar i-a acuzat pe cei doi inspectori care au analizat activitatea Sectiei a II-a ca, desi au fost avertizati, au refuzat sa elimine date confidentiale din dosarele in lucru, cu motivatia ca acestea ar fi destinate strict CSM. „Aceste date au fost atit de confidentiale ca le-am citit in ziare dupa citeva zile sau au fost recitate in direct la tv“, a spus seful DNA, cu referire la faptul ca Tudor Chiuariu a citit in direct la tv date din dosare in care sint cercetati Dan Voiculescu si Marko Bela. La opinia lui Morar s-a raliat si unul din membrii sectiei de procurori a CSM, Liviu Dascalescu. Acesta a considerat ca gestul de a difuza in media aceste date este „incalificabil“.
Despre autor:
Sursa: Cotidianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Cum să trimiți cele mai sexy sms-uri care îl vor face să se gândească la tine...
Sursa: kudika.ro