Institutul Oncologic din Bucuresti este locul unde s-a dezvoltat o adevarata afacere de familie

Unul dintre cele mai mari reprosuri aduse ministrului Sanatatii Eugen Nicolaescu se refera la numirea unor persoane in fruntea anumitor spitale, in functie de interese. Un astfel de exemplu este cel al Claudiei Nicoleta Manu, instalata in functia de director general al Institutului Oncologic "Prof. Dr. Alex. Trestioreanu".

Aceasta este nimeni alta decat sora Ancai Maria Petca, presedinte al Euromedic Romania, societate particulara care isi desfasoara activitatea chiar in curtea institutului si unde pacientii sunt trimisi pentru investigatii, pe bani multi, platiti de stat. Petca, lucreaza din anul 2005 pentru Euromedic, imediat dupa ce a plecat de la Casa de Asigurari de Sanatate a Municipiului Bucuresti (CASMB) din postul de director relatii contractuale. Pozitie din care a participat la semnarea contractului prin care Casa de Sanatate oferea facilitati nemaiintalnite Euromedic. Trebuie spus ca legea anticoruptie interzice fostilor functionari sa lucreze la firmele cu care au derulat contracte.

La Institutul Oncologic, aparatura nu mai functioneaza. Deliberat. In aceste conditii, directorul institutiei Claudia Manu trimite pacientii pentru analize catre Euromedic, firma privata condusa de sora sa, Anca Petca (foto). Iar cine plateste, si nu putini, este CNAS. Situatia data se dovedeste a fi un vadit conflict de interese, legea interzicand astfel de practici pana la nivelul rudelor de gradul IV. Desi are cunostinta de toate acestea, ministrul Eugen Nicolaescu se face ca nu stie. Mai mult, semnatarul controversatului contract dintre Euromedic si Casa de Sanatate, Eugeniu Turlea, pe atunci presedinte al CNAS, este actualmente consilierul lui Eugen Nicolaescu. Cei doi se cunosc inca din anul 2000, de la infiintarea Camerei Auditorilor Financiari. Mai mult, Turlea este indrumatorul ministrului Sanatatii pentru lucrarea de doctorat de la ASE.

Costuri mari suportate de la bugetul de stat

Societatea Euromedic Romania SRL a fost infiintata in anul 2000 fiind o filiala a holdingului Euromedic International NV, cu sediul la Budapesta. Administrator este Zahal Levy, care a ocupat pana la data de 31 decembrie 2005 functia de presedinte al companiei, si Joseph Priel Fromovitz. In urma unor negocieri cu Ministerul Sanatatii si Familiei (MSF) si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) - cu participarea si interesele nemijlocite ale lui Turlea si Petca - Euromedic a obtinut infiintarea unor centre in Romania, in parteneriat public-privat. Interesul a fost unul pe masura. Acestea ofereau pacientilor servicii decontate din bugetele caselor judetene de asigurari de sanatate. Asa se si explica de ce costurile investigatiilor erau de trei-patru ori mai mari decat costurile similare efectuate in laboratoarele obisnuite, fie ele de stat sau private.

Facilitati in lant

Daca laboratoarele medicale obisnuite aveau stabilit un plafon al numarului de analize pe care le puteau efectua in programul zilnic de sapte ore, centrele Euromedic nu sunt conditionate de nimic, avand posibilitatea de a efectua un numar nelimitat de investigatii.

Mai mult, printr-o ordonanta emisa de Guvernul Nastase s-a dispus ca Euromedic sa primeasca anticipat 30% din sumele alocate pentru serviciile furnizate. Oficialii Ministerului Sanatatii au oferit Euromedic si privilegiul de a avea un program nonstop. In decursul unui singur an, Euromedic a raportat efectuarea a peste 50.000 de proceduri medicale, in conditiile in care o singura consultatie, nu foarte complicata, ajungea la valoarea de 2.500.000 lei vechi. Prin aceleasi metode, Euromedic Romania SRL a infiintat alte centre de diagnostic, la Arad, Constanta, Petrosani. Conform contractului incheiat in 2001 cu CNAS, pe o perioada de cinci ani, Euromedic trebuia sa primeasca de la bugetul Casei trei milioane de dolari anual. In schimbul acestor bani, trebuia sa ofere investigatii medicale asiguratilor (radiografii, ecografii sau mamografii) in centrele pe care le avea deschise in Romania.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.