Acum, proaspatul ministru al Justitiei, Tudor Chiuariu, vine cu propunerile de modificare si completare a Legii Agentiei Nationale de Integritate. Printre ele, verificarea incompatibilitatilor si, in consecinta, interzicerea ocuparii unei functii publice pentru trei ani, precum si confiscarea averilor dobandite ilicit. Draga ANI a Monicai Macovei, adica varianta initiala a legii, era mult mai blanda, mergandu-se pe principiul ca bunurile nu pot fi confiscate, raspunderea fiind disciplinara. Momentul n-a fost scapat de liderul conservator, Dan Voiculescu, care isi asuma paternitatea ideii ceea, ce e corect. In urma cu 2 ani, PC propunea un proiect de lege care prevedea identificarea averilor ce nu pot fi justificate din venituri legale si, prin urmare, confiscarea acestora.
Voiculescu apreciaza hotararea lui "Robin Hood" de a include in lege proiectul PC, pe care, completeaza Voiculescu, fostul ministru l-a ignorat.
Liderul PC, Dan Voiculescu, ii solicita, in urma cu ceva vreme, comisarului european pentru justitie, Franco Frattini, o intrevedere in cadrul careia sa fie discutat punctul de vedere al conservatorilor asupra legii ANI, dar si pe marginea proiectului propriu de confiscare a averilor ilicite. In scrisoarea adresata oficialului european, liderul conservatorilor sustine ca ne referim in speta la mult discutata lege privind Agentia Nationala de Integritate (ANI). Va precizam ca proiectul de lege nu are puterea de a rezolva problema coruptiei in Romania, daca ii are in vedere numai pe demnitari. In Romania exista foarte multe alte situatii in care averi mari sunt facute pe numele unor rude apropiate sau prieteni ai demnitarilor". In urma cu 2 ani, PC propunea un proiect de lege care prevede identificarea averilor ce nu pot fi justificate din venituri legale si, prin urmare, confiscarea acestora.
"Acest proiect ar putea sa raspunda, practic, la nevoia de asanare a societatii romanesti", sustine Voiculescu. Ei bine, noul ministru al Justitiei, Tudor Chiuariu, in varianta lui de ANI, acest aspect invocat de Voiculescu apare, adica printre modificarile aduse proiectului de lege se afla si confiscarea averilor ilicite. Ministerul Justitiei a formulat mai multe observatii care au drept scop imbunatatirea variantei deja existente a Guvernului si respectarea cerintelor Comisiei Europene pentru consolidarea reformelor din Justitie si a luptei impotriva coruptiei. Cele mai importante observatii propuse de Ministerul Justitiei sunt cele referitoare la confiscarea averilor dobandite ilicit. Propunerile de imbunatatire nu schimba filosofia legii, ci doar adauga aceasta sanctiune pentru a face legea mai eficienta. Ieri, in cadrul unei conferinte de presa, Voiculescu n-a scapat momentul pentru a aminti acest aspect, de recunoastere a paternitatii acestui demers.
Despre autor:
Sursa: Cronica Romana
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Shakira, virală pe TikTok după ce a vorbit în limba română. Cum a ajuns...
Sursa: kudika.ro
-
Intimitățile unei fete cuminți
Sursa: garbo.ro