Programul national de constructie de autostrazi, aprobat in Guvern, pentru perioada 2007-2013, prevede realizarea a 1.800 de kilometri de autostrada si un necesar financiar de 13 miliarde euro, a anuntat ministrul transporturilor, Radu Berceanu.

"In acest moment stim sigur ca vor reusi sa atragem 30% din bani prin fondurile structurale, prin fonduri ISPA, prin imprumuturi de la BEI si BERD si prin alocari de la buget", a afirmat Berceanu. Berceanu a propus finantarea din fonduri europene a portiunilor de autostrada "interesante pentru Uniunea Europeana" - concentrarea tuturor sumelor pe acele portiuni - si posibilitatea realizarii de concesionari - acolo unde exista trafic foarte important si interes din partea firmelor sau a consortiilor.

Premierul Tariceanu a declarat, marti, ca i-a cerut ministrului Berceanu sa faca o evaluare rapida a legislatiei si sa propuna solutii care sa permita reducerea termenelor pentru constructia unei autostrazi. "De la luarea deciziei politice pana la inceperea lucrarilor unui kilometru de autostrada termenul este de cinci ani, a explicat premierul, potrivit NewsIn.

In plus, Romania va insista pe langa Comisia Europeana pentru o scurtare a procedurilor, astfel incat unele proceduri sa se poata desfasura in paralel. "Nu exista decat un accept de principiu, care nu e formalizat", a spus Tariceanu.

Berceanu a afirmat ca sumele provenite din fondurile structurale vor fi concentrate pe culoarul IV de transport Pan european, pe portiunea Nadlac-Sibiu. "Banii de la buget ar urma sa fie utilizati pentru proiecte care au si o puternica componenta sociala. Vom folosi bani de la buget, pe un sistem multianual, si pentru a face o autostrada care sa uneasca Moldova cu Transilvania", a spus ministrul transporturilor.


Despre autor:

Wall-Street

Citeste articolul integral in Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.