In pauzele dintre discutiile cu infractorii, unii procurori au suficient timp sa se ocupe de propriile afaceri sau sa joace la bingo. Si sa mai si castige!

Jurnalul National va prezinta de cateva zile uimitoarele declaratii de avere ale celor ce umbla cu legea in Romania.

Dupa cateva exemple de judecatori, sa trecem si pe casa procurilor. Lui Adrian Vartires ii place sa lucreze la DNA, asta dupa ce a cochetat un timp cu Parchetul General sau lafaindu-se ca procuror financiar. Si-a deschis la "banci din Romania" impreuna cu sotia un cont de 208.608 dolari in 1998, iar in 2002 urmatoarele sume au poposit prin conturi: 587 de milioane de lei vechi, 38.500 de dolari si 24.557 de euro. Acesti bani i-a adus in casa sotia pana in iulie 2004, dupa o perioada petrecuta la Curtea de Arbitraj si prin avocatura. Apoi, doamna a devenit judecator la Curtea Suprema. Vartires a fost cercetat de Comisia de Disciplina a Consiliului Superior al Magistraturii pentru arestare ilegala si cercetare abuziva in timpul mineriadei din 13-15 iunie 1990.

Adrinela Duta face anchete la Parchetul de pe langa Tribunalul Hunedoara. Intre anchete a facut si ea o mica magie. A vandut cu 41.800 de euro chiar propriei fiice o garsoniera pe care, de fapt, nu o avea in Deva, un pret mult peste cel al unui apartament in localitate. Legea permite o astfel de tranzactie, dar conditionata de urmatorul fapt: imobilul sa fi apartinut exclusiv vanzatorului, adica Adrinelei Duta. In cazul in care garsoniera, in cazul in care aceasta exista, apartine si sotului procuroarei, colegii doamnei Duta ar trebui sa isi puna cateva semne de intrebare.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.