Tribunalul Timis a inceput ieri, audierea inculpatilor in dosarul Electrica Banat, desi urmarirea penala in acest dosar a fost finalizata in luna august, 2005. Astfel, ieri a fost audiat primul inculpat, si anume Silviu Lucian Boghiu, fost director general al Electrica SA

Iinca de la inceputul sedintei, avocatii inculpatilor au cerut amanarea audierilor inculpatilor, invocand fie neindeplinirea procedurii, fie exceptii de neconstitutionalitate. Judecatorul cauzei, magistratul Radu Herciu a respins, spre dezamagirea unora aceste exceptii si a reusit sa treaca la audierea inculpatilor dupa mai bine de un an de cand acest dosar a ajuns pe rolul instantei.

Drept urmare a fost audiat primul inculpat, in persoana lui Siviu Lucian Boghiu, arestat in vara anului 2005 si acuzat de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie Timisoara, pentru savarsirea infractiunilor de luare de mita, asociere in vederea savarsirii de infractiuni, precum spalare de bani, delapidare, fals intelectual la legea contabilitatii, fals in inscrisuri sub semnatura privata, instigare la savarsirea infractiunii de abuz in serviciu in forma calificata.

Potrivit anchetatorilor, Boghiu ar fi determinat direct sau prin intermediul lui Livius Milea, fost director la Electrica Banat, achizitionarea de catre filiala Electrica, a unor produse contrafacute marca Siemens de la firme ce apartineau omului de afaceri Vasile Croitoru si el inculpat in dosar. insa Boghiu nu recunoaste nimic, el pledand nevinovat la inceputul sedintei de ieri.

Boghiu a declarat ca nu i-a dat drept de comercializare lui Croitoru

Fostul director general al Electrica Banat a recunoscut ca l-a primit in audienta pe Vasile Croitoru (n.r.-cunoscut personaj al lumii interlope), in septembrie 2004. Croitoru i-ar fi propus atunci sa importe produse Siemens din Israel si sa faca o fabrica de produse electrotehnice. Desi a parut interesat de ideea de afaceri, Boghiu a refuzat sa-i dea lui Croitoru autorizatia de comercializare pe care i-ar fi cerut-o. insa autorizatia a fost aprobata, dar fostul director sustine ca acest lucru s-a intamplat dupa plecarea sa din functia de conducere.

Totusi, Boghiu a recunoscut ca ar fi existat intentia sa aiba anumite legaturi de afaceri cu Croitoru. Anchetatorii sustin insa in rechizitoriu ca in perioada 2003 - 2004, Societatea de intretinere a Serviciilor Energetice si Electrice (SISEE) Banatul Timisoara si alte unitati SISEE din tara ar fi achizitionat de la Vasile Croitoru produse electrice contrafacute, in valoare de aproximativ 2,1 milioane RON.

Alte "capete luminate" inculpate in acest dosar

Pe langa Livius Ioan Milea, pe lista directorilor inculpati apare Dan Viorel, fost director general la SISEE Banat, acuzat de abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata, cu consecinte deosebit de grave, luare de mita.

Urmatorul in sirul directorilor banateni arestati in aceasta cauza este Gheorghe Erimescu, fost director comercial al SISEE Banat, in sarcina caruia au fost retinute infractiunile de complicitate la abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata, fals intelectual si instigare la fals intelectual. Procurorii au considerat ca si fosta sefa a Serviciului Aprovizionare a SISEE Banat, Anca Crudu, a avut cunostinta despre activitatea infractionala derulata in unitate, astfel ca au trimis-o in judecata pentru complicitate la aceste infractiuni.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.