Fostul ministru al Economiei, conservatorul Codrut Seres, a afirmat ieri ca implicarea sa in dosarul privind privatizarile este "un joc politic" si un "show mediatic".

El sustine ca scopul actualei puteri este defaimarea sa si a PC. "Am fost un ministru incomod, iar reprezentantii PD au tras din toate pozitiile timp de doi ani pentru a obtine Ministerul Economiei, un minister foarte important", a spus Seres. El a amintit ca dosarul sau a aparut in timp ce dezvaluia public ca a fost supus unor presiuni din partea politicienilor care vizau interese extrem de mari in domeniul energetic, ca el si familia sa erau urmariti pas cu pas de niste masini, dar si dupa ce, cu cateva luni inainte, concediase un secretar, de stat de la PD.

Fostul ministru a relatat ca a fost sunat de tatal sau, care i-a povestit ca ii este ascultat telefonul. "Daca timp de doi ani am fost urmarit si interceptat fara sa stiu si, daca in decembrie 2006 facem referire la evenimente din 2005, avem doua variante: ori institutiile statului au fost complice cu tradatorii, ori au incropit un dosar politic jalnic, in graba, numai ca sa murdareasca imaginea unui tanar politician si a PC", a mai spus Seres.

EXPLICATII

Seres a mai precizat ca nu a primit pana acum nici un fel de rechizitoriu sau vreun alt document sau telefon care sa-i confirme ca este implicat in vreun caz de incalcare a legii. "Nu am nimic sa-mi reprosez in privinta activitatii mele la Ministerul Economiei, tot ce am facut a fost legal si corect", a declarat el. In ce priveste compania Electrica Muntenia Sud, Seres a spus ca firma italiana care a castigat licitatia pentru privatizare a platit 820 de milioane de euro, mai mult decat in cazul privatizarii Petrom, iar licitatia a avut loc la sediul Electrica si nu la MEC.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.