Un fleac, au ciuruit uzantele diplomatice

La Scrovistea, Romania a pus la bataie un domeniu de vinatoare destinat "activitatilor de reprezentare si protocol". Mai pe romaneste, este vorba de un te¬ren de joaca pentru adultii din Strainezia, care trebuie tratati frumos ca sa ne facem noi treaba cu ei. Si mai pe sleau, Romania ii lasa pe ei sa se duca acasa cu un trofeu vinatoresc de la Scrovistea, iar ei se fac ca noi sintem frumosi si destepti si meritam sa intram in diverse biznisuri politico-economice cu ei, care au cu ce.

Dar, pentru ca Romania este o republica numai cu numele, iar regulile diplomatiei sint culese dintr-un ghid stabilit de dictatorii unei republici bananiere, la Scrovistea impusca mistreti, cerbi si mufloni nu numai delegatii de protocol, ci si legiuni de securistoizi bagati in afaceri paguboase pentru stat, de protejati si sponsori ai partidelor, dar si de alti braconieri care se distreaza cu proasta de caprioara Bambi care e Romania.

Pseudo fondus kinegetikos

Inainte sa se implineasca prima ju¬matate a mandatului lui Adelu, cel mai singeros vinator al tarii de la Ceasca incoace, Scrovistea a devenit fond de vinatoare prin lege. Nu a contat pentru Nas¬tase, omul care a impuscat enspe dosare la DNA, ca la Scrovistea nu sint decit vreo 2.500 de hectare de padure, adica numai jumatate din cit e nevoie pentru constituirea legala a unui fond de vinatoare. Apoi, prin Hotarirea de Guvern 126 din 2002, domeniul cinegetic deja constituit a devenit o parte a bazei materiale "destinate activitatii de reprezentare si protocol".

Conform HG-ului invocat, fondul de vinatoare de la Scrovistea putea fi pus la dispozitie numai "la cererea" urmatoarelor institutii: Administratia Pre¬zidentiala, Senat, Camera Deputatilor, Guvern si Curtea Constitutionala. Cu alte cuvinte, orice vinator aflat la impuscat la Scrovistea trebuia sa fi fost invitat de una din aceste autoritati din capul statului roman. Aceasta a fost modalitatea prin care au primit autorizatii de vinatoare acolo cercetati penal pentru fraude groase, contabili elvetieni din spatele tunurilor date la Hidroelectrica, rusi ciudati mentionati de rapoarte internationale ca facind parte din lista celor care au incasat bani suspecti in Irak. Si altii. Sa le dam, deci, numele si sa le bifam victimele.

Pe braconieri ii doare-n cota de ciute

Ca sa nu spuneti ca sintem retrograzi, anacronici si nostalgici, sa incepem cu primele nume de pe lista, in ordinea inversa a intrarii lor in teren. Deci, sa vorbim mai intii de braconierii de protocol ai Aliantei D.A. si ai harponarului Basescu. De exemplu, cam acum o luna, adica pe 25 octombrie, la Scrovistea vinau, pe aceeasi autorizatie, cetatenii Dumitru Crestin si Adrian Gaspar. Au rapus trei cerbi lopatari numai in octombrie. In 2006, dar si in tot anul 2005, cei doi au vinat cot la cot in draci. Nu numai ei: Dumitru Crestin l-a mai adus si pe frate-su, Vasile, iar toti trei l-au carat dupa ei, pe domeniul de protocol, si pe Ioan Bozdog.

Pe lista lor de trofee s-au inscris, sfirtecate gata, urmatoarele: opt cerbi lopatari, patru mistreti, doi capriori, sase purcei, 23 de ciute lopatar si sap¬te scroafe. Daca la mistreti si capriori s-au respectat cotele de recolta, la ciuta lopatar, insa, cota a fost depasita cu peste 100%. Astfel, desi cota de recolta in anul de vinatoare 2005-2006 era de "10 buc." femela lopatar, Crestinii si compania au vinat "23 buc.". Ei, daca au murit prin impuscare, sa fie sanatoase si speram ca a iesit bun protapul, fir-ar ele ale dracu’ de capre.

Haitasii lui Micky Sp. si ai Crapului

Poate nu sinteti la curent cu ce invirt braconierii citati mai sus. In afara de pasiunea pentru a gauri ciute si scroafe, pe cei patru ii mai leaga afacerile. Una in care sint toti este Scandia Sibiu, devenita Scandia Romana. Scandia a fost privatizata in mandat PSD, pe principiul clasic: falimenteaz-o ca s-o ia cine trebuie gratis. Iar cine trebuie au fost: 1) Micky Spaga, fost secretar general al Guvernului si anchetat acum, ca sa vezi, pentru primirea moca de pusti de vinatoare; 2) asociati ai lui Fanel Pavalache, "crapul" care a facut pirnaie pentru spa¬ga si care, mai recent, si-a dat in git fostul sef (adica pe Micky); 3) Ioan Bozdog, administrator la Scandia; 4) Adrian Gaspar, omul pe care Micky l-a angajat colaborator la Secretariatul General al Guvernului; 5) fratii Dumitru si Vasile Crestin. Punctul 5, insa, merita un paragraf separat, pentru ca la fratii Petreus in cauza numai numele e Crestin, afacerile lor fiind complet neortodoxe, mai ales daca ne gindim la poruncile "sa nu furi", "sa nu ucizi patrimoniul statului" si "sa nu preacurvesti in biznis".
Fratii Crestin de rit neortodox

Cel mai recent, fratii Vasile si Dumi¬tru Crestin au iesit la rampa cu ocazia arestarii fostei conduceri a SRI Prahova, adica a celor doi ofiteri de informatii Corneliu Paltinea si Daniel Bucur. Prin¬tre altele, cei doi au fost acuzati de procurori de constituire a unei grupari infractionale organizate prin care au scos cantitati enorme de combustibil din rafinaria Astra Romana de la Ploiesti. In dosarul sereistilor, unul din frati a avut chiar calitatea de invinuit.

Pe linga aceasta selecta alaturare de dosar penal, Crestinii s-au si asociat cu Paltinea intr-o firma din Germania. Pe linga legaturile cu sereistii raspopiti, fratii neortodocsi, care ar putea fi foarte bine si ei ofiteri acoperiti, au asocieri trainice de biznis cu Cristian Burci. Crestinii si Burci controleaza impreuna afaceri cu sediul in Luxemburg si Londra. Acestea au ca obiect de activitate transportul pe caile ferate romane, dar si constructia si reparatia de vagoane, nave maritime si alte acareturi. Monopolul pe aceasta industrie a fost dobindit de Burci si compania in timpul mandatului de la Transporturi al lui Mitrea Manivela si cu sprijinul neconditionat al fugarului tepar Mihai Necolaiciuc, fostul sef al Companiei Nationale CFR.

De altfel, una din multele vile ale familiei Crestin de pe strada Johannes Kepler din Bucuresti a fost ridicata pe un teren care i-a apartinut Sinzianei Necolaiciuc, nevasta fostului boss de la CFR. Ar mai fi de spus ca, a dracu’ coin¬cidenta, atit Necolaiciuc, cit si Burci nu ii sint deloc straini lui Traian Basescu. Necolaiciuc si-a inceput ascensiunea in CFR odata cu promovarea sa ca sef al Regionalei CFR Iasi de catre ministrul Transporturilor Traian Basescu. Burci, pe de alta parte, este unul din cei ai caror bani au intrat in conturile PD-ului inclusiv dupa 2000, cind seful PD Traian Basescu se afla in opozitie.

Elvetianul lui Buzaianu a impuscat contractul de la Portile de Fier
Povesti vinatoresti cu final aminat

Una peste alta, avem cu ce, ba, sa-i momim pe ciufutii aia de afara, sa ne bage si pe noi in seama. Si, daca ne gindim mai bine, parca suna mai misto sa-si aminteasca strainezii ca au vinat un mistret la Scrovistea, decit ca au platit cinj’ de euro pe un fund de copil fraged sau au luat moca lectii de la folcloriste. Iar daca mistretul se incadreaza si in cota de recolta, chiar ca nu-i bai. Numai ca problema noastra e cu totul alta: cine i-a invitat pe conationalii nostri acolo si mai ales de ce nu s-a uitat nimeni ca printre ei se gasesc si cercetati penal?

Nu ca am fi noi circotasi si ranchiunosi, dar daca ne gindim ca la Scrovistea se poate vina, conform legii, numai ca "activitate de reprezentare si protocol", ne intrebam: pe cine reprezinta ciumetii enumerati in text si de ce e statul roman dator sa se poarte cu ei cu manusi de protocol? Noi am intrebat. Daca Administratia Prezidentiala, Senatul, Camera Deputatilor, Guvernul si Curtea Constitutionala vor raspunde, vom afla cu totii raspunsurile la toate aceste "de ce"-uri. Daca nu, inseamna ca nici macar nu s-au obosit sa caute pretexte.


Despre autor:

Academia Catavencu

Sursa: Academia Catavencu


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.