Presedintele comisiei speciale de ancheta privind existenta unor presupuse centre de detentie CIA pe teritoriul Romaniei, senatorul liberal Norica Nicolai, a aratat, ieri, ca niciunul dintre pasagerii aflati la bordul acestor nave nu a coborat pe teritoriul Romaniei. "Pana la aceasta ora, concluzia anchetei este ca pe teritoriul Romaniei nu au existat baze de detentie a unor persoane care se afla in ancheta si care sa fi fost operate de Agentia Centrala de Informatii", a aratat aceasta.

Nicolai s-a intalnit, la Palatul Parlamentului, cu mai multi reprezentanti ai comisiei omoloage constituite de Parlamentul European, care urmeaza a efectua in zilele urmatoare investigatii in mai multe puncte din tara. "Am avut discutii foarte clare despre o serie de avioane care se afla in lista Eurocontrol ca fiind suspectate de operare de catre CIA si care erau suspectate, de asemenea, ca ar fi transportat detinuti la bord. Este vorba despre celebrele N 313 P, indicativ care se sustine a fi utilizat de CIA", a aratat senatorul.

Discutiile s-au bazat pe un schimb de informatii intre cele doua comisii, care insa nu au ajuns la o concluzie comuna deoarece fiecare a lucrat separat. Potrivit lui Nicolai, au fost prezentate europenilor o serie de documente pe care comisia le-a avut in legatura cu fiecare dintre aceste avioane. "Nu se vor da concluzii pentru ca fiecare comisie isi va continua ancheta separat, dar am convenit sa colaboram pe o serie de elemente care tin in special de investigatiile legale care se desfasoara in Italia si Spania", a spus Norica Nicolai.

Comisia de ancheta europeana a mai avut programate intalniri, tot ieri, si cu presedintii comisiilor de control al SRI si SIE, liberalul Radu Stroe si democratul Romeo Raicu. Acestia au declarat ca cele doua servicii nu au gasit probe care sa ateste existenta acestor baze.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.