Deputatul rom Nicolae Paun a convocat ieri la Camera Deputatilor conducerea TVR si a Radioului public, pentru ca emisiunile despre romi sint critice cu domnia sa

Oficial, conducerile celor doua institutii media publice au fost invitate la o "dezbatere" generala despre "reflectarea in presa a minoritatilor nationale" cu grupul parlamentar al minoritatilor. In spatele tonului distant al invitatiei se afla insa un interes precis al deputatului rom Nicolae Paun: el e indignat pentru ca doua emisiuni despre romi ale TVR si-au permis sa fie critice atit cu domnia sa, cit si cu unii coetnici de-ai sai.

Prin urmare, domnul Nicu Paun le-a pregatit celor trei directori ai TVR si doi directori din Radio o judecata tiganeasca in toata regula. La inceput, domnul deputat rom Nicu Paun, ceas mare, aurit, pantofi cu virful interminabil, cravata bleu si gesturi largi, i-a indemnat pe ceilalti parlamentari sa traga primii. De cealalta parte a mesei, stateau invitatii carora aproape le crestea un zid in spate: Razvan Bucuroiu, Horia Romanescu si Corneliu Calota, de la TVR, si Maria Toghina si Eugen Cojocariu din partea Radiodifuziunii.

Limbi straine

Tatarul a reprosat ceva din vechime: "De ce nu s-a facut acum un an duplexul de o ora Constanta-Baku!?". Deputata albanezilor le-a batut obrazul directorilor de televiziune: "Atunci cind trebuie filmat ceva, sa nu ni se impuna ziua, ca profesorul nostru, marele placintar, doar printr-un noroc avea liber in dimineata filmarii. Si sa tineti minte ca noi sintem singura asociatie de albanezi cu care sa luati legatura, nu cu altii". Apoi doamna cu singe albanez a facut o imprudenta care l-a iritat pe starostele evenimentului: "Tin sa multumesc totusi TVR pentru buna colaborare". "Alo, doamna Manolescu, aici e vorba despre nemultumiri, nu despre multumiri!", s-a otarit domnul Paun.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.