Claudiu Saftoiu si George Cristian Maior, nominalizati de presedintele Traian Basescu pentru ocuparea functiilor de director al SIE si, respectiv, al SRI, ar putea fi audiati, astazi, de comisiile parlamentare de specialitate, fiind posibil ca maine nominalizarile sa fie supuse votului plenului reunit al celor doua Camere ale Parlamentului.

La finalizarea audierilor din comisii, rapoartele vor fi prezentate Birourilor permanente reunite, care se vor intruni marti dupa-amiaza, iar miercuri, nominalizarile ar putea fi supuse validarii plenului Parlamentului, daca Senatul si Camera Deputatilor se vor reuni in sedinta comuna.

Pe de alta parte, programul Camerei Deputatilor a fost modificat in aceasta saptamana, ca urmare a faptului ca multi deputati au dorit sa participe, in circumscriptiile electorale, la deschiderea noului an universitar. Astazi este prevazuta si sedinta Biroului permanent al Camerei Deputatilor, urmata, probabil, de sedinta comuna cu conducerea Senatului, deputatii avand programata, marti dupa-amiaza, sedinta in plen.

Programul de lucru al parlamentarilor ar putea suferi, din nou, schimbari pentru miercuri si joi in cazul in care se va decide ca miercuri dimineata sa aiba loc sedinta comuna a celor doua Camere.

Olteanu, suparat ca nu i-a fost ceruta parerea
Presedintele Camerei Deputatilor, liberalul Bogdan Olteanu, a reafirmat, ieri, la Timisoara, ca PNL nu va vota propunerea presedintelui Traian Basescu de a-l numi in functia de sef al SRI pe social-democratul George Cristian Maior.

"Nu m-a consultat pe mine, ca presedinte al Camerei Deputatilor. Stiu ca a purtat discutii referitoare la calendarul desemnarii cu domnul presedinte al Senatului, Nicolae Vacaroiu, care ne-a informat asupra acestor discutii in Birourile permanente reunite. Nu ne-a consultat ca Partid National Liberal. S-a consultat doar cu Partidul Social Democrat (PSD). Daca s-a consultat cu o parte din partide, trebuia sa se consulte cu toate", a spus Bogdan Olteanu.

"Nu vom vota un reprezentant al PSD la SRI. Ne-a ajuns unul. Nu putem sustine o persoana implicata intr-un contract considerat de Marea Britanie fraudulos, cum este cel legat de achizitionarea celor doua fregate, contract care este semnat de domnul Maior din partea romana. Cata vreme acel contract face subiectul unor anchete, consideram cel putin delicat ca domnul Maior sa ocupe un astfel de post", a declarat Olteanu. Presedintele Camerei a spus ca Maior va trebui sa raspunda in comisiile parlamentare in legatura cu acest subiect.

In ceea ce priveste excluderea din PNL a Ralucai Turcan si a lui Cristian Boureanu, liderul liberal a declarat ca partidul si-a asumat o serie de prioritati referitoare la guvernare si la aderare si nu se va opri aici.

"In aceste limite libertatea de manifestare in partid exista pentru toti. Impotriva acestor principii, libertatea de manifestare trebuie cenzurata. Nu suntem de acord sa ne transformam intr-un partid popular, cum au cerut cei care au fost exclusi din partid. Nu suntem dispusi sa asumam meritul aderarii altcuiva decat guvernului care are principalul merit, si in aceste conditii cei doi trebuiau sa plece", a afirmat Bogdan Olteanu.

Cat despre viitoarele excluderi din partid, Olteanu a precizat ca nu exista o lista a celor care ar urma sa fie exclusi, dar ca exista anumite conditii in care o persoana nu mai poate face parte din partid.
"Sper ca gestul de sambata ii va aduce si pe altii la intelepciune. Sigur ca in masura in care se va descoperi ca exista si alte persoane care au turnat la Securitate si care nu vor vrea sa plece de bunavoie vor fi excluse", a mai spus Bogdan Olteanu.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.