Refuzul reprezentantilor Ministerului Justitiei si ai Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei de a participa la negocieri privind dezamorsarea conflictului de munca din justitie a determinat sindicalistii sa intre ieri in greva generala, a declarat Ion Popescu, presedintele Federatiei Nationale Sindicale Justitia, presedinte al Confederatiei Nationale Sindicale Meridian, citat de Rompres.

Angajatii din institutiile apartinand MJ solicita acestuia elaborarea legii salarizarii acestui personal din cadrul instantelor judecatoresti si a Parchetelor de pe langa acestea, precum si din cadrul altor unitati din sistemul justitiei. "Noi suntem adeptii dialogului, dar modul in care ne-au tratat reprezentantii puterii si refuzul acestora de a dialoga cu sindicalistii a condus la declansarea grevei generale, in toate instantele din tara. Ne pare rau ca doamna Monica Macovei nu a inteles ca este nevoie de o decizie politica pentru stoparea acestui conflict", a declarat Ion Popescu, presedintele CSN Meridian.

In replica, ministrul Justitiei a precizat ca a avut doua intalniri cu protestatarii din Justitie saptamana trecuta, in vreme ce la alte doua Ministerul a fost reprezentat de un secretar de stat. "Daca as avea buzunarele pline, le-as da", a mai precizat Macovei, care le-a amintit totusi protestatarilor de faptul ca este ilegala declansarea unei greve pentru aprobarea unei legi.

Activitatea, oprita zilnic in semn de protest

In ultimele doua saptamani, grefierii, dactilografele, arhivarii si aprozii din instantele din intreaga tara au oprit zilnic cate doua ore lucrul, cerand conditii mai bune de munca si bani in plus la salariu. Protestul judecatorilor suceveni a fost unul "profesional" si s-a desfasurat timp de o jumatate de ora, a declarat Gabriela Rata, purtatorul de cuvant al Curtii de Apel Suceava.

Cu toate acestea, o treime din personalul auxiliar a asigurat activitatea instantelor de pe raza Curtii de Apel Suceava, a mai precizat Rata. Singurii care nu si-au intrerupt programul de lucru au fost magistratii din Constanta. Acestia si-au desfasurat activitatea normal, precizand totusi ca isi sustin colegii din tara, doar ca nu pot intrerupe activitatea pentru ca acest lucru ar crea haos.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.