Asociatia Civic Media solicita infiintarea unei comisii parlamentare speciale de control al CNSAS dupa modelul comisiilor speciale pentru controlul SRI sau SIE. Acestia isi argumenteaza cererea prin faptul ca, de la inceputul campaniei "Voci curate", au existat mai multe cazuri de abuzuri grave ale unor actuali si fosti membri ai Colegiului CNSAS.

Totodata, Civic Media mai solicita sa se aiba in vedere cu prioritate cercetarea dosarelor viitorilor membri ai Comisiei de control al CNSAS, ca si ale actualilor membri ai comisiilor SRI si SIE. Mai mult decat atat, reprezentantii asociatiei aduc si exemple concrete pentru care este necesara infiintarea acestei comisii. Civic Media semnaleaza recunoasterea de catre Horia Patapievici a faptului ca CNSAS cunostea cazul lui Sorin Antohi, despre care s-a aflat de curand ca a fost colaborator al Securitatii.

"Nedeconspirarea acestuia contravine Legii CNSAS privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii ca politie politica si ridica semne de intrebare privind complicitatea unor membri ai GDS din fostul Colegiu - Horia Roman Patapievici, Andrei Plesu - in operatiunea de acoperire a lui Sorin Antohi si posibil si a altor membri GDS", se arata intr-un document remis de Civic Media. Totodata, reprezentantii asociatiei atrag atentia si asupra faptului ca Mircea Dinescu s-a folosit in interes propriu de informatii obtinute in calitate de membru al Colegiului. In sfarsit, comunicatul mai semnaleaza ca presiunea care apasa pe umerii membrilor CNSAS si avalansa de cazuri pot duce la interpretari grabite si eronate.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.