La finalul ultimei sedinte a Consiliului Suprem de Aparare, presedintele Traian Basescu a cerut celor de la Arhivele Nationale sa desecretizeze controversatele dosare "Dunarea" ale Securitatii. Este vorba de 680 de volume pe care SIE le-a livrat din arhiva proprie, care au fost ulterior depozitate intr-o incapere de la Arhivele Nationale. In paginile acestora ar trebui sa se regaseasca toate activitatile comerciale sub acoperire pe care fosta Securitate le-a derulat de acum 30 de ani si pana in decembrie 1989. Se presupune ca aici ar trebui sa figureze si numele unor personaje importante din peisajul actual, a caror deconspirare ar putea fi o lovitura pentru imaginea publica a acestora.
Arhiva "Dunarea" a facut sa cada capete
Documentatia fostei Intreprinderi de Comert Exterior "Dunarea", care a fost preluata in momentul infiintarii Serviciului de Informatii Externe, a fost sursa permanenta de scandal. La sfarsit de mandat, Emil Constantinescu a vrut sa-l foloseasca pe fostul director SIE Catalin Harnagea pentru a lovi in adversarii sai politici. In ecuatie ar fi trebuit sa intre si adjunctul lui Harnagea, Constantin Rotaru, care pana in '89 fusese director la "Dunarea". Pentru ca a refuzat sa faca jocul tandemului Constantinescu-Harnagea, acestia au hotarat sa desecretizeze arhiva "Dunarea". Actiunea l-ar fi compromis pe Rotaru, dar impreuna cu el riscau sa iasa la iveala si alte nume grele.
Despre autor:
Sursa: Adevarul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Alexandra Becali a cerut ordin de protecție după ce a fost urmărită pe...
Sursa: kudika.ro